Ingineria neştiută a dronelor Bayraktar TB2, concepute în Turcia, care operează şi în Ucraina în aceste zile

Prin valul imens de ştiri ce vin în ultimele două săptămâni din Ucraina, un nume iese adeseori în evidenţă: Bayraktar. Anume această dronă, concepută în Turcia şi care se află în prezent şi în dotarea armatei din Ucraina, este unul din cele mai esenţiale atribute în arsenalul ţării vecine în aceste zile de război. Azi ne-am propus să intrăm în ingineria acestui model de dronă, despre care auzim atât de des în ultimul timp.

Aşadar, drona e una concepută în Turcia, fiind produsă de o companie numită Baykar Technology. Dezvoltarea acesteia a început în anul 2007, iar primele prototipuri de teste purtau numele TB1. După doi ani, conceptul ingineresc a fost prezentat ministerului apărării Turciei, iar în 2009 a fost semnat şi un acord de finanţare. Totodată, inginerii au decis să perfecţioneze conceptul ingineresc în ceea ce, în forma de producţie, avea să se numească TB2.

Definitivarea ingineriei şi pregătirea pentru producţia de seria a mai durat 5 ani, astfel încât primul zbor oficial al unui Bayraktar TB2 a avut loc în 2014. Principalul dezvoltator al ingineriei acestei e considerat a fi inginerul turc Selcuk Bayraktar, un absolvent al universităţii MIT din SUA. Deci, drona îi poartă numele. Iar ingineria ar putea fi uimitoare pentru mulţi dintre noi.

Drona a fost motorizată iniţiată de un propulsor cu ardere internă de doar 100 CP, cu arhitectură boxer, furnizat de Rotax şi produs în Austria. Ulterior, producătorul turc a făcut uz şi de o alternativă locală, un motor diesel produs în Turcia, de origine TEI. Totuşi, în prezent, varianta pe care se pune cel mai mare accent are un propulsor pe benzină, ce dezvoltă doar 105 CP. Rezervoarele dronei au 300 litri de benzină, cantitate care a suficientă pentru a asigura o autonomie de zbor de până la 27 de ore! Deci, circa 11 litri de benzină pentru o oră de zbor în mediu, dar bineînţeles, ca la orice aparat de zbor, manevra de decolare a ceva mai consumatoare de combustibil.

Drona are o greutate maximă de decolare de 700 kg, în care se conţine şi greutatea rezervoarelor pline de combustibil, şi 150 kg de sarcină utilă, aici incluzându-se, desigur, armele propriu-zise cu care e dotată drona — 4 rachete cu ghidaj automatizat spre ţinta setată. Deci, drona alege ţinta şi lansează racheta, iar aceasta din urmă se îndreaptă în mod independent spre ea, identificând-o ca obiect.

Pentru că vorbim de o dronă, toată dirijarea ei are loc de la un centru de comandă la sol. Primele ipostaze puteau fi ghidate pe o rază de 150 km, cele mai moderne au deja o rază de 300 km. Există sistem de monitorizare video cu transmitere de date către centrul de comandă, cu alte cuvinte echipa care gestionează drona vede în timp real imaginile din câmpul acesteia. Viteza de croazieră e de 130 km/h, iar viteza maximă — de 220 km/h. Altitudinea operaţională e de circa 5,500 metri, în timp ce cea maximă — de 7,600 metri.

Imagine: Cum arată un centru de comandă. Sursa: Baykar Technology

Pe cât de sofisticată pare drona, pe atât de simplificată e monitorizarea ei, mai ales că unul din scopurile principale pentru care a fost creată este cel de recunoaştere şi monitorizare. Imaginile captate de o dronă Bayraktar TB2, de exemplu, pot fi transmise simultan către mai mule device-uri receptoare, prin aplicaţii instalate pe tablete, telefoane, calculatoare, cu acces la internet, prin conexiuni securizate. Sistemul mai şi stochează toate imaginile video pentru back-up. Comandarea dronei, însă, se realizează doar din centrul de comandă, prin protocoale de securitate la standarde NATO, or, Turcia e o ţară membră NATO. Centrul de comandă poate fi fix sau mobil, de la bordul unor camioane camuflate şi întreaga inginerie a acestuia a fost concepută tot de inginerii care au proiectat şi drona.

Dimensiunile dronei o fac una relativ compactă: 12 metri anvergură a aripilor, 6.5 metri lungime, 2.2 metri înălţime.

Din 2014 şi până de curând, toate exemplarele dronelor Bayraktar TB2 au totalizat peste 400 mii de ore de zbor. Au fost produse sute de drone, livrate în primul rând armatei din Turcia, dar şi poliţiei de acolo, pentru misiuni de supraveghere şi documentare. Drona şi-a demonstrat precizia şi eficienţa de operare la costuri relativ mici, fapt care a făcut-o foarte solicitată de armatele mai multor ţări, inclusiv Qatar, Maroc, Libia, Etiopia, Pakistan, Azerbaidjan şi Ucraina. Ucraina nu doar că a comandat o primă partidă în anii anteriori, dar apoi a pus la punct şi producţia locală a acestora împreună cu cei de la Baykar Technology, între timp fiind livrate şi alte exemplare produse în Turcia.