Ingineria neştiută a lui Trabant 601, maşina construită din fibră de plastic, care cântărea doar 615 kg

9 Martie 2022, 16:32
Redacţia PiataAuto.md
Trabant 601 e modelul pe care toţi îl cunosc, şi despre care toţi ştiu măcar ceva, pentru că în vremurile de demult era o maşină foarte prezentă pe străzile Europei de Est. Cu siguranţă nu era cea mai dorită maşină pe care o puteai avea, ci mai degrabă era o alegere de nevoie, dar chiar şi aşa a fost un vehicul de nădejde pentru unii. Puţini ştiu, însă, că la momentul apariţiei sale, maşina avea un amalgam ingineresc, cu soluţii foarte inovatoare pe de o parte, şi cu alte soluţii învechite moral pe de altă parte. Ce a fost bun şi ce a fost mai puţin admirabil în Trabant 601 ne propunem să cunoaştem azi.
În primul rând, însăşi crearea lui Trabant ca marcă auto a fost rezultatul planificării economiei din blocul estic. Trabant a fost o maşină produsă în oraşul Zwickau din fosta Germanie de Est şi, deşi acea fabrică nu mai produce maşini de câteva decenii încoace, ea există şi azi, producând componente auto pentru mai mulţi producători, dar şi componente pentru alte industrii, inclusiv aviaţie. Ei bine, primul Trabant se numea P50, sau 500 şi a apărut în 1957, după care a fost înlocuit cu Trabant 600 în 1962, iar în 1964 a venit şi modelul despre care vorbim azi, Trabant 601, care a rămas în producţie timp de 26 de ani, până în 1990. Şi ca să înţelegem impactul acestui model pentru vieţile oamenilor, vom spune că Trabant 601 s-a produs în peste 2.8 milioane de exemplare!
Foto: O partidă de Trabanturi la fabrica din Zwickau

Aşadar, 601, fiind a treia iteraţie a ideii Trabant, a fost cumva maşina perfecţionată, după neajunsurile observate la primele două, deci şi soluţiile inginereşti aplicate la 601 au fost în mare parte aplicate şi la primele două iteraţii. Totuşi, pentru că 601 a fost modelul cu cel mai mare impact, vom vorbi referindu-ne în primul rând la el.
Scopul său a fost să fie o maşină a poporului, ieftină, dar durabilă, care să poată fi tangibilă pentru orice familie. Iar ieftină în vânzare însemna să fie ieftină şi în producţie, şi tocmai această necesitate, de rând cu necesitatea de a avea o maşină uşoară, care să nu consume mult, a dus şi la cea mai renumită excentricitate a acestei maşini: construcţia din fibră de plastic. De fapt, acel material se numeşte duroplast şi e un plastic ranforsat cu fibră pentru o mai bună rigiditate, după modelul fibrei de sticlă.
De fapt, scheletul caroseriei, structura sa de bază, era realizată din oţel, însă panourile caroseriei erau făcute din acel duroplast, căptuşit cu resturi de fibră de bumbac, fapt care făcea producţia ei mai ieftină, asigurând totodată o reducere substanţială a greutăţii totale. Aici cu siguranţă mulţi din cei care au trăit în Europa de Est îşi amintesc că această soluţie aparent inovativă avea un ac de cojoc în viaţa reală mai puţin plăcut. Dacă lăsai maşina timp îndelungat într-un garaj unde aveau acces şoareci, te puteai pomeni cu acele panouri din duroplast roase de ei. Deci, rugina nu le ameninţa, în schimb rozătoarele — da.
Maşina a mai fost inovativă şi din altă perspectivă, însă. Încă primul Trabant a debutat în 1957 cu tracţiune faţă şi motor montat transversal, cu doi ani înainte ca Mini să debuteze cu o asemenea formulă. De fapt, nici Trabant nu era primul care folosea asemenea formulă, ea fiind folosită încă în perioada interbelică, pe primul automobil Jawa, dar şi pe modele DKW din Germania, de la care acea Jawa s-a şi inspirat.
Şi Trabant are multe în comun cu acele modele DKW. Vorbim aici de tracţiunea pe puntea faţă, dar şi de motorul, care, în esenţă, e o evoluţie a unui motor interbelic DKW. Problema era că acest propulsor era unul în doi timpi, cu doar 2 cilindri, un tip de motor nedorit deja de marii producători auto ai lumii civilizate, din cauza consumului de ulei, a fumului adeseori amestecat cu vapori de ulei ars şi a emisiilor departe de a fi ecologice. Nu mai era un secret pentru nimeni că motoarele în 4 timpi sunt mult mai superioare. Însă în condiţiile economiei planificate, Trabant a trebuit să folosească acest motor arhaic, dar foarte ieftin în producţie.
Aşadar, Trabant avea un motor cu 2 cilindri în linie, în 2 timpi, de 594 cm cubi, răcit cu aer. Propulsorul său producea iniţial 23 CP, însă în 1969 a fost actualizat şi dezvolta deja 26 CP. În 1984 motorul a primit un carburator mai performant, care i-a permis să-şi reducă cifra de consum. Viteza maximă fusese de 100 km/h iniţial, după care crescuse la 107 km/h.
Consumul declarat era de 7 litri/100 km, dar, întrucât motorul era în doi timpi, se consuma şi ulei, care trebuia adăugat într-un raport de 50:1 în rezervor. Trabantul nu avea o pompă de ulei, aşa că rezervorul era montat deasupra motorului, cu miza ca gravitaţia să fie cea care-l direcţionează spre motor. În accidente mai grave, însă, această soluţie reprezenta un risc sporit de incendiu.
La partea soluţiilor cu adevărat avansate pentru vremea sa era direcţia cu pinion şi cremalieră, dar şi suspensia independentă pe ambele punţi. Şi cam aici soluţiile inovative sfârşeau, dar am putea lua în considerare şi greutatea totală redusă, de doar 615 kg a maşinii! Greutatea mică e întotdeauna un semn al ingineriei avansate, însă la Trabant era mai degrabă un martor al ingineriei rarefiate şi minimaliste.
Podeaua la interior era plată, pentru că nu exista un tunel de transmisie, iar manivela schimbătorului de viteze era poziţionată pe volan. Planşa de bord era minimalistă, având doar vitezometru şi câteva comenzi esenţiale.
Apropo, la început maşina nu avea nici măcar lumini de frână sau indicatoare de avarie, acestea fiind adăugate abia ulterior. Opţiunea de a avea o lunetă spate încălzită a apărut abia în 1984.
Apropo, aproape toţi ştim de sedanurile cu două uşi Trabant, dar existau şi break-uri, tot cu două uşi, e drept. Acele modele erau şi mai lente, pentru că aveau câteva zeci de kilograme în plus, iar dacă unii proprietari se aventura să tracteze şi vreo remorcă, atunci consumul motorului creştea până la cifre uriaşe.
Totuşi, până şi Trabantul gândit să fie ieftin şi accesibil a avut versiuni de „lux”, care veneau cu caroserie vopsită în două tonuri şi cu bare de protecţie cromate.
Trabant 601 a fost exportat în aproape toate ţările din fostul bloc estic, în special în Ungaria, România, Polonia, Bulgaria, Iugoslavia, dar a ajuns în număr mai mic şi în unele ţări vestice, precum Belgia, ţările scandinave, Germania de vest, Grecia şi chiar Elveţia.
1
67,468
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!