Ingineria neştiută a lui Wartburg 353, maşina cu motor de 3 cilindri în 2 timpi, produsă aproape un sfert de secol

Wartburg 353, prin părţile noastre, e maşina pe care mulţi o recunosc vizual, dar puţini îi ştiu măcar numele corect. Şi asta pentru că prin părţile noastre aceste maşini au ajuns mai mult în a doua jumătate a anilor 80, în timp ce ele, de fapt, s-au produs timp de aproape un sfert de secol şi au trecut prin tot felul de modernizări. Şi întrucât au fost produse în peste 1.2 milioane de exemplare, pentru mulţi oameni aceste maşini au însemnat un ataşament emoţional puternic. Faceţi cunoştinţă: acesta e Wartburg 353, maşina din fosta Germanie de Est, cu motor în 3 cilindri şi 2 timpi, cu multe curiozităţi inginereşti.

Istoria acestei maşina e legată de Trabant 601, modelul despre care am vorbit într-un alt articol acum câteva zile, care a trezit un interes imens. Wartburg 353 a fost tot rezultatul unei economii planificate tipice blocului comunist. Apropo, fabrica la care s-a produs Wartburg a aparţinut cândva celor de la BMW şi a fost pierdută de aceştia după divizarea Germaniei. Modelul 353, aşadar ,a fost proiectat tot în condiţiile aceloraşi limitări inginereşti a Germaniei de Est de atunci, care avea acces, practic, doar la motoare cu 2 timpi, provenite din ingineria de cândva a celor de la DKW.

Doar că Wartburg 353 trebuia să fie o maşină de un nivel ierarhic superior faţă de Trabant. Un soi de limuzină mai confortabilă şi mai mare, dar totuşi foarte tangibilă pentru familiile obişnuite, fără a aluneca în opulenţă. Maşina a fost lansată în 1966, cu doi ani mai târziu decât Trabant 601. Designul său era fascinant, pe atunci, pentru că aducea forme foarte rectangulare, încă neobişnuite în lumea auto, care aveau să ajungă un trend în designul lumii auto abia mai târziu. Însă soluţia aleasă de Wartburg nu era neapărat o calitate vizionară, ci o necesitate de a rezuma totul la forme simple, uşor de produs, cât mai puţine la număr.

Aceeaşi filosofie de piese puţine a fost aplicată şi la motor. Acesta avea 3 cilindri, spre deosebire de Trabant, dar era tot în 2 timpi şi era atât de simplu în construcţie, încât avea doar 7 piese majore în construcţia sa, inclusiv 3 pistoane şi 1 arbore cotit. Motorul avea 993 cm cubi şi era poziţionat longitudinal, pe axul faţă. Ciudat, dar radiatorul său, pentru răcirea cu apă, era poziţionat în spatele motorului, şi abia mai târziu a fost mutat în faţă.

Foto: Compartimentul motor al unui Wartburg 353 din primii ani de producţie

Wartburg 353 a fost conceput ca un model cu tracţiune pe puntea faţă. Suspensia de aici era una cu dublu braţ, deci o arhitectură destul de avansată. Cea din spate, însă, era o punte rigidă. La început frânele erau cu tamburi pe ambele punţi. Montarea motorului atât de departe în faţă a adus un dezechilibru al distribuţiei greutăţii, puntea faţă preluând mult mai mult asupra sa, faţă de cea spate. Asta făcea ca pe teren alunecos, pe ploaie de exemplu, Wartburg 353 să ajungă uşor la subvirare, puntea faţă având tendinţa de a pleca în afara virajului.

Foto: Construcţia unui Wartburg 353

E foarte bizară şi funcţionarea cutiei de viteze cu 4 trepte. Inginerii care au proiectat maşina au luat în calcul că motorul în 2 timpi va putea atinge turaţii mari şi au vrut să-l protejeze de cele mic, când ar fi putut suferi de lubrifiere insuficientă, aşa că s-au gândit să instaleze un volant mai special între motor şi cutie, care să permită schimbarea treptelor fără apăsarea ambreiajului. Asta dădea şi efectul de croaziere, atunci când se lua piciorul de pe acceleraţie, maşina mergea mai departe pe inerţie, fără a frâna cu motorul. Însă, sub volan exista o manivelă cu care se putea bloca volantul, iar astfel apărea frâna de motor la coborâri intense. Schimburile de trepte deveneau foarte anevoioase, însă, aşa că puţini foloseau acel blocaj, cu excepţia coborârilor din munţi, unde chiar era nevoie de el, or, frânele lui Wartburg 353 aveau tendinţa de a se supraîncălzi uşor.

Şi asta chiar dacă maşina avea doar 920 kg, măsurând 4.22 metri lungime. O dimensiune mai mare decât celelalte maşini precum Trabantul, însă, iar simpla existenţă a 4 uşi era deja un lux dorit de multe familii. Apropo, au existat şi sedanuri Wartburg 353, şi break-uri.

Motorul era răcit cu lichid, cum spuneam, şi folosea un carburator, iar drept combustibil se folosea benzină amestecată cu ulei în raport de 50 la 1. La început, acesta dezvolta 45 CP şi 98 Nm, suficient cât să accelereze maşina până la o viteză maximă decentă de 120 km/h. În 1969, însă, motorul a primit un alt carburator mai performant, datorită căruia puterea a crescut la 50 CP, iar cuplul la 100 Nm. Toate schimbările mecanice au făcut modelul capabil de a atinge 150 km/h, iar asta deja a început să-l facă adorat de mulţi pasionaţi, care începuseră a-l vedea ca un model foarte dinamic, în ciuda motorului simplist. Doar că, în spiritul tipic al comunismului, existau rânduri la această maşină, iar în unele ţări rândul îţi putea veni şi în 10 ani. În schimb, maşina se exporta în multe ţări.

În 1975 a mai avut loc o actualizare tehnică, maşina primind frâne cu discuri, importate din Cehoslovacia, asistate de un circuit dublu. A apărut şi un volan telescopic cu protecţie la impact, iar din acest an, maşinile se numeau oficial 353 W.

În 1983 interiorul a fost înnobilat şi au apărut şi martori de bord electronic. Tot prin perioada asta au apărut şi versiuni de lux, cu crom pe exterior, inserţii de lemn la interior şi tapiţerie de piele.

În 1985, cu producţie din 1986, a avut loc cel mai consistent facelift tehnic şi estetic. Motorul a fost actualizat la 58 CP şi 106 Nm, făcând maşina capabilă să atingă 170 km/h. Partea frontală s-a modificat cu o grilă mai mare, integră, ea având şi rol funcţional, întrucât radiatorul fusese deja montat, în sfârşit, în faţa motorului. Asemenea versiuni şi-au găsit repede o carieră şi în motorsport, deşi şi anterior unii piloţi le foloseau deja.

Versiunea facelift, cu motorul mai puternic, s-a produs doar până în 1988, însă, în ultimii ani începând a fi exportate mai multe spre fosta URSS. În 1988 modelul a primit un alt facelift major, mai ales tehnic, întrucât relaţiile între cele două Germanii cunoşteau o relansare. Wartburg 353 a beneficiat, astfel, de un motor de pe VW Polo, de 1.3 litri, care avea 4 cilindri deja, şi funcţiona în 4 timpi. Fiind un salt tehnologic atât de înalt, noul Wartburg a primit numele de Wartburg 1.3, deşi efectiv era aceeaşi maşină, cu mici actualizări estetice. Această maşină s-a produs până în 1991, când s-a decis închiderea definitivă a fabricii Wartburg, reuşindu-se să se asambleze 152,757 de asemenea exemplare.

Anume în ultimii ani de carieră s-au exportat mai multe maşini spre fosta URSS, şi aşa au ajuns asemenea exemplare şi pe străzile din Moldova, în număr nu foarte mare. Mulţi se uitau cu mirare pe atunci la blocurile optice spate, care păreau a fi identice cu cele de pe ZAZ-ul 968M. Unii credeau că e vorba de vreun model Skoda, şi foarte puţini ştiau ce model au în faţă. În România, însă, aceste maşini s-au importat o perioadă mult mai lungă şi au cuantificat un număr mult mai mare. Aşa cum spuneam, în întreaga istorie s-au produs peste 1.2 milioane de exemplare, iar dacă mai luăm în calcul şi variaţia 1.3, ajungem la aproape 1.4 milioane de maşini produse.