Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Jeep Grand Wagoneer, SUV-ul de lux al Americii, lansat înainte de Range Rover, într-un exemplar fascinant, scos la vânzare în Elveţia

11 Martie 2022 - 21:37
Ilie Toma
Când vine vorba de SUV-uri mari şi luxoase, cu capacităţi sporite de trecere, dar totodată cu un confort de limuzină la bord, aproape toţi tindem să credem că Range Rover a inventat, practic, acest segment. Dar adevărul e că americanii de la Jeep au creat un model cu concept similar, numit Jeep Grand Wagoneer, încă în 1962, cu 7 ani înainte de apariţia pe piaţă a lui Range Rover. Iar asta îi face pe mulţi dintre cei care ajung să cunoască modelul american să recunoască aproape unanim că meritele de a fi inventat segmentul SUV-urilor de lux îi aparţin, de fapt, acestui model Jeep, despre care vorbim azi.
Ceea ce vedem în imaginile acestui articol este, de fapt, ultima ipostază a lui Jeep Grand Wagoneer, din 1991, or, acest model a fost atât de reuşit şi de apreciat, încât s-a produs vreme de 29 de ani, până în 1991, cu o substrat tehnic aproape nemodificat, evoluând doar pe parcursul a câtorva facelift-uri estetice.
Încă de la început, modelul a fost lansat atât cu caroserie în 3 uşi, cât şi cu 5 uşi, iar mai 7 ani mai târziu Range Rover a debutat de asemenea în caroserie cu 3 uşi. SUV-ul avea construcţie pe cadru dur şi putea avea o suspensie faţă fie independentă, fie cu punte rigidă. Ba chiar la început putea alege dacă vrei tracţiune integrală sau spate. Din start, însă, s-a pus un accent pe dotări de lux la interior, începând de la opţiunea cutiei automate, până la servodirecţie, sistem audio sau aer condiţionat. Avea motoare cu 6 cilindri în linie sau V8-uri, motorul cu 6 cilindri de 142 CP fiind cel mai puţin puternic. Însă deja în 1965 puteai opta pentru un V8 de 253 CP.
În anul 1973 apăruseră primele versiuni cu inserţii de lemn pe exteriorul caroseriei, inserţii care au devenit treptat mai mari şi s-au menţinut până la sfârşitul producţiei. Lemnul era o declaraţie de lux, practic, iar aceste inserţii de la exterior pot părea ciudate şi nenecesare azi, însă atunci erau o expresie a faptului că nu se economisea deloc la calitatea materialelor.
Maşina despre care vorbim azi, fabricată în ultimul an de producţie, îngloba pe ea toată evoluţia de 29 de ani a acestui model devenit legendar încă de pe atunci. Are inserţii generoase de lemn pe exteriorul caroseriei, iar interiorul e tapiţat cu piele şi abundă, din nou, de inserţii de lemn.
Ba chiar proprietarul pare că i-a creat un suport central de pahare tot din lemn, pentru că maşina originală nu avea o asemenea opţiune.
Avea, însă, geamuri acţionate electric, cu comenzi plasate pe uşa şoferului. Avea sistem de climatizare, cutie automată şi multe materiale sofisticate la bord. Exemplarul despre care vorbim a beneficiat de o împrospătare uşoară a interiorului, care-l face să arate şi azi ca unul nou.
Sub capotă e un motor V8 de 5.9 litri, însă fiind un motor recalibrat în anii 1980, a fost relaxat la maxim, aşa cum se întâmpla la multe modele americane pe atunci. Aşa că acest motor de cilindree imensă scotea doar 142 CP. Iar noi vorbim de un exemplar vândut din start în Elveţia, care şi-a petrecut întreaga sa istorie de 31 de ani în aceeaşi ţară, or, Elveţia avea tradiţia de a importa maşini pur americane pe atunci. Apropo, în ultimii ani de producţie, V8-ul de 5.9 litri era şi singurul motor disponibil deja.
Exemplarul ăsta, fiind în produs în ultimul an, face parte din seria Final Edition, care e cea mai grea de găsit şi e şi cea mai apreciată azi. În toată cariera acestui model, s-au produs 101,637 exemplare, primul an cuantificând o cincime din această cantitate. În ultimul an, însă, s-au produs doar 4,253 exemplare Final Edition, iar maşina despre care vorbim azi e una din ele.

Şi tot ceea ce vedem la interior e designul original al acestei maşini. Asta era ambianţa sa originală de lux, nu e nimic perfecţionat acum. Până şi portbagajul e acoperit cu material fin cu luxos, iar dacă vom arunca o privire spre Range Rover-ele din aceeaşi ani vom constata din nou că acest Jeep Grand Wagoneer e un concurent mai mult decât demn, de la care britanicul a avut ce învăţa.
Iar toată istoria asta face ca modelele astea americane să fie foarte căutate şi deja foarte scumpe. Acest exemplar din Elveţia mai puţin de 51,000 mile parcurse, deci echivalentul a circa 82,000 km.
Şi costă aproape tot atâţia franci — 80,000 — ceea ce la cursul actual ar însemna tot cam 80 mii euro. Mult, mai mult chiar decât un Range Rover din aceeaşi ani. Iar preţul se explică tocmai prin faptul că mulţi colecţionari, cunoscători avansaţi, pun mai mare preţ pe acest model Jeep decât pe creaţia britanică.
Şi chiar dacă multora dintre noi acest model ne-ar fi putut fi necunoscut până acum, nu putem nega că e unul ce abundă în consistenţă fascinantă!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter