Maşini fascinante din Moldova, prin obiectivul lui Alexandru Dvoinos, tânăr pasionat de fotografie auto

20 Martie 2022, 14:52
Redacţia PiataAuto.md
Toţi cei care suntem pasionaţi auto admirăm fotografii bine făcute ale unor maşini savuroase. E ceva special în fotografia auto, pentru că protagonistele principale sunt obiecte ce inspiră mişcare, iar captarea lor într-o imagine statică pune la încercare talentul celui ce creează aceste imagini, în a reuşi cât mai bine să transmită emoţia şi sentimentul intenţionat. Dar e şi mai frumos când oameni dintre noi au pasiunea şi perseverenţa de a crea imagini inspirate. De curând am reuşit să cunoaştem lucrările unui asemenea tânăr din Moldova, pasionat de fotografie auto, pe nume Alexandru Dvoinos.
Alexandru e pasionat de maşini de când se ţine minte, ni se destăinuie. A crescut cu emisiunile Top Gear, dar şi cu revistele Avto Review de cândva. Dar cea mai mare dragoste faţă de maşini i-a inspirat-o tatăl său, care se aşeza alături de Alexandru şi cei doi pictau împreună maşini, într-o atmosferă tată-fiu de neuitat. Fiecare maşină pictată împreună a însemnat o nouă piatră în temelia acestei pasiuni auto de neclintit. Mai mult ca atât, din când în când tatăl său căuta cu ardoare câte un model de maşină la scară mică, exclusivist, pe care-l cumpăra şi i-l dăruia.
Pasiunea pentru maşini a evoluat mai departe în jocuri, primul fiind Need for Speed. Acolo a prins o dragoste specială pentru mai multe modele nipone şi germane.
Astăzi această pasiune auto s-a materializat într-un obiectiv al unei camere foto profesioniste, iar Alexandru ar vrea să ajungă într-o zi să spună că a reuşit să-şi transforme această pasiune într-un job full-time, care să-i asigure un nivel decent de venit. Deocamdată, însă, e nevoit să aibă şi o muncă ordinară, după cum spune chiar el, de oficiu. E o muncă decentă, dar inima îi stă tot la fotografia auto. Şi, pentru a câta oară, e aceeaşi dilemă dintre a alege stabilitatea necesară şi raţională sau a te putea avânta spre necunoscutul riscant, dar plăcut, al muncii făcute din pură pasiune.
Foto: Exemplarul de Renault 5, restaurat minuţios, despre care noi am publicat mai devreme un reportaj video amplu

În cazul lui Alexandru, cum spune chiar el, venitul din munca de fotograf e deocamdată prea mic, pentru a putea face încrezut acest pas, iar întrucât Moldova e o piaţă mică, lucrurile devin şi mai presante în acest sens. Dar Alexandru ar da totul pentru a-şi transforma această pasiune într-o muncă full time.
Toate imaginile folosite în acest articol sunt imagini produse de Alexandru, cu maşini savuroase surprinse de el din Moldova. Unele din aceste imagini au apărut la un moment dat şi pe alte site-uri, ba chiar una din ele, Mercedesul 190E, e maşina colegului nostru de breaslă, Pavel Dreahlă. Dar noi n-avem nici o problemă cu asta, ba chiar avem tot respectul pentru pasiunea lui Pavel faţă de acest model clasic şi pentru toţi colegii cu care de ani buni ne tratăm cu decenţă reciprocă. Şi pentru că Alexandru Dvoinos ne-a livrat aceste imagini, le publicăm cu toată inima.
Dar, poate cel mai admirabil în toată istoria e această dorinţă intensă a lui Alexandru de a fotografia în continuare maşini. Pentru că vorbim de un tânăr, aflat cumva la o răscruce de căi în viaţa sa, pentru că am vrea ca oamenii pasionaţi de maşini şi de frumosul din jurul maşinilor să-şi poată persevera visurile, dar şi pentru că fotografia produsă de Alexandru e una ce merită a fi susţinută, ne-am gândit că ar fi frumos să-l cunoaştem cu toţii împreună, comunitatea mare care ne aflăm aici, pentru a-l urmări mai îndeaproape (vezi profilul de Instagram al lui Alexandru), pentru a-l încuraja şi pentru a susţine munca frumoasă, făcută în Moldova.
0
3,495
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!