(VIDEO) Un canadian şi-a vândut casa pentru a-şi transforma Rolls-Royce-ul într-un automobil electric

2 Martie 2022, 12:02
Redacţia PiataAuto.md
Vincent Yu e un proprietar de Rolls-Royce Wraith din Richmond, Canada. Omul avea o maşină luxoasă, o casă şi o familie, dar în ultimii patru ani s-a aventurat într-un proiect greu de înţeles, care l-a lăsat şi fără casă, şi separat temporar de familie.
Conform spuselor lui Vincent Yu, pe care le-a făcut într-un reportaj al celor de la Global News şi mai nou într-un reportaj pentru presa locală, Richmond-News, totul a pornit acum 4 ani, când fiica sa Gloria, i-a spus că e îngrijorată de schimbările climatice şi de impactul pe care maşina tatălui său, cu motor V12, îl are asupra acestor schimbări. Vincent a vrut să-şi facă fiica mândră de el şi, în loc să vândă Rolls-Royce-uri şi să cumpere o maşină pur electrică, s-a aventurat într-un proiect de modificare a maşinii sale dintr-una cu motor pe benzină într-una electrică.
A apelat şi la ajutorul unei echipe mici de mecanici, care să-l ajute, dar lucrările s-au întins pe parcursul a 4 ani, având loc în garajul său. Au decis să instaleze un motor electric provenit de la o Tesla, au căutat şi baterii, şi o mulţime de alte componente. Chiar dacă asemenea conversii nu sunt deloc o noutate şi în principiu e clar ce e de făcut, se pare că în cazul Rolls-Royce-ului lui Yu totul a fost mult mai complicat, proprietarul său fiind nevoit să zboare de mai multe ori în SUA, Germania şi Japonia pentru a-şi aduce componente! Costurile de modificare a maşinii sale în electromobil au devenit atât de mari pe parcursul celor 4 ani, încât Yu şi-a vândut casa pentru a-şi finanţa transformarea Rolls-Royce-ului în electromobil. Fireşte, familia sa n-a fost încântată de o asemenea decizie şi s-au separat temporar de el.
Există şi un final mai fericit, însă. În toamna anului 2021, Yu şi-a terminat convertirea maşinii, iar ulterior familia sa s-a mutat înapoi cu el. Yu şi-a lansat o companie pentru care anunţă planuri măreţe, spunând că va construi multiple fabrici în America de Nord, unde va efectua asemenea operaţiuni de convertire a maşinilor de lux cu motoare cu ardere internă la electromobile. Despre cât de realiste sunt planurile lui Yu, e de prisos să mai vorbim. El spune, însă, că ştie că majoritatea oamenilor îl consideră un pic nebun şi-l iau în zeflemea, dar s-a obişnuit cu asta.
E curios faptul că atât în toamnă, cât şi în reportajul recent filmat pentru Global News, Rolls-Royce-ul lui Yu e foarte ridicat pe puntea spate şi foarte apăsat pe puntea faţă, fapt care poate însemna că în faţă au fost plasate mult prea multe componente şi prea puţine în spate, iar astfel distribuţia greutăţii între punţi e una total dezechilibrată.
Vezi mai jos şi un scurt video cu defilarea Rolls-Royce-ului electric, convertit de Yu în Canada.
0
1,647
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!