Aceasta e o Toyota Hiace din Danemarca, rămasă o capsulă a timpului de 31 ani încoace, cu doar 490 km la bord

24 Aprilie 2022, 20:19
Redacţia PiataAuto.md
Când vorbim de maşini de demult, transformate în capsule ale timpului, fiind ţinute cu sfinţenie de-a lungul anilor, conservate fără a învârti kilometri pe odometru, nu ne prea gândim că-n rândul lor s-ar putea regăsi şi o dubiţă oarecum banală Toyota. Da, modelul Hiace a fost întotdeauna una foarte apreciat, pentru fiabilitatea şi confortul oferit, iar pe pieţele europene unicul element ce i-a limitat popularitatea a fost preţul de obicei mai mare decât al concurenţilor europeni. Dar, totuşi, să vezi azi o Toyota Hiace din 1991, care are doar 490 km parcurşi în toată istoria sa de 31 de ani, e ceva cu totul excepţional.
Ceea ce vedem aici e o Toyota Hiace de generaţia a 4-a, cu numele de cod H100. Maşina e într-o motorizare care ţintea spre publicul european pe atunci — 2.4 litri turbodiesel, sub capotă aflându-se motorul 2L-TE, cu 4 cilindri în linie, într-o ipostază de 97 CP şi 240 Nm. Iar maşina de aici, fiind una produsă în 1993, e din ipostaza iniţială a acestei generaţii, de până la primul facelift.
Şi această generaţie de Toyota Hiace era una cu motor amplasat longitudinal şi tracţiune spate, iar centrul de greutate coborât al maşinii, în tandem cu o suspensie bine calibrată, îi asigura maşinii o ţinută de drum foarte rafinată. De obicei, cei care se încumetau să dea mai mulţi bani pe un Hiace în Europa, aveau satisfacţia unei descoperiri interesante şi puteau povesti altor şoferi de fiecare dată cât de interesantă e maşina lor şi de ce preţul mai mare e justificat.
Pe maşina asta, însă, n-a prea condus-o nimeni timp de 31 de ani. Ea a fost produsă în 1991 şi înmatriculată în Danemarca tot în 1991, la 30 decembrie. Din motive neclare, însă, imediat după achiziţie, având încă scaunele acoperite cu husele iniţiale de plastic, a fost parcată într-o hală lipsită de praf şi ţinută acolo timp de peste 3 decenii.
Toyota asta e atât de nouă, până şi compartimentul său de încărcare e neatins, fără vreo urmă de minimă uzură.
Tapiţeria de sub ambalaj e la fel ca-n prima zi, planşa de bord emană şi ea stare de nou, iar anvelopele şi piesele de suspensie arată aşa cum au arătat la ieşirea din fabrică.
Toate cărţile iniţiale, toate manualele, sunt oferite cu maşina, împreună cu actele originale de livrare. Aşa cum spun danezii de la compania care o vinde acum, această Toyota e pur şi simplu un exemplar unic, descoperit în Danemarca. S-ar putea chiar să fie singura Hiace din lume, din generaţia asta conservată într-un asemenea mod, cu nici 500 km parcurşi!
Şi pentru că e atât de specială, în Danemarca se cere şi un preţ pe măsură pe ea, preţ care ar putea fi considerat mare de mulţi dintre noi. Costă 31,100 euro, aşa nouă cum e, şi dacă ar fi să facem o translare a valorii sale din 1991, recalculând pentru euro şi inflaţie, probabil cam atât ar fi costat şi pe atunci. Deci, la fel cum s-a conservat maşina, a făcut-o şi preţul ei.
Cine ar putea-o cumpăra, însă? Poate un colecţionar care ar căuta ceva foarte neaşteptat pentru colecţia sa, poate cineva foarte pasionat de maşinile japoneze cu această siluetă, care ar putea-o transforma într-un proiect special. Dar e puţin probabil ca această maşină să mai fie cumpărată e cineva care ar cumpăra-o pentru destinaţia sa iniţială, de a fi un căluţ fidel de muncă. Sau cine ştie, poate ar exista şi un asemenea entuziasmat, pentru că maşina ar putea intra în regim de muncă deplină, cu siguranţă, chiar dacă şi-a început cariera cu un concediu de 31 de ani! Cert e că aceasta e una din cele mai neaşteptate capsule a timpului dintre toate modelele nipone pe care le poţi găsi în Europa.
0
9,433
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!