Acesta e BYD Seal, noul model electric din China care va concura cu Tesla Model 3 şi care e creat de fostul designer Audi şi Alfa Romeo

27 Aprilie 2022, 11:08
Ilie Toma
Producătorul chinez BYD e unul din cei mai mari actori în domeniul automobilelor electrice, chiar dacă prin părţile noastre modelele sale nu sunt prezente. În China, însă, BYD are un număr mare de modele electrice, unele deja la a doua generaţie. Iar acum producătorul e pe cale să lanseze şi primul model construit pe o platformă electrică absolut nouă, pe care o numeşte de generaţia a 3-a. Acest prim model e BYD Seal, un model un pic mai mare decât Tesla Model 3, dar care ţinteşte spre concurenţa cu modelul american.
În primul rând, designul acestui model e creat de echipa condusă de Wolfgang Egger, un designer născut în Germania şi şcolit în Milano, Italia. Acesta a fost şef de design la Alfa Romeo începând cu 1993, după care, în 1998, a fost şef de design la Seat, după care în 2001 a revenit să muncească pentru Italieni, la Lancia şi apoi Alfa Romeo. Apoi, în 2007, acesta a fost angajat şef de design la Audi, responsabil de Audi şi Lamborghini. De câţiva ani încoace, însă, chinezii de la BYD l-au angajat la ei şef de design, aşa că noile modele care apar acum sunt dezvoltate deja sub egida sa.
Revenind la BYD Seal, acesta e un electromobil construit deja pe un sistem de propulsie ce va opera la 800V, în aliniere cu ultimele cele mai performante modele din industrie, precum Porsche Taycan. Săptămâna trecută menţionam, de exemplu, că Mercedes încă nu trece la o asemenea arhitectură pe modelele sale de serie, chiar şi din cele mai noi precum EQS şi EQS SUV. Cei de la BYD, însă, au mai mult curaj ingineresc, se pare.
BYD Seal va măsura 4.80 metri lungime, cu 10 cm mai mult decât Tesla Model 3, în timp ce lăţimea e aproape identică. Noul sedan electric din China va avea o suspensie cu arhitectură superioare — dublu braţ pe puntea faţă şi multilink pe puntea spate, fapt care îi va garanta alinierea la o ţinută premium.
Modelul va fi echipat cu baterii de ultimă generaţie, dar capacitatea lor încă nu e anunţată. Va exista o versiune cu un singur motor de 204 CP, cu 550 km autonomie. O versiune mai scumpă va avea 313 CP şi autonomie de 700 km. Şi, în fine, versiunea de top cu două electromotoare şi tracţiune integrală ca concura cu Tesla Model 3 Performance Dual Motor şi va livra 218 CP pe puntea faţă şi 313 CP pe cea spate, suma fiind de 530 CP. Un asemenea sedan are o autonomie de 650 km, iar acceleraţia de la 0 la 100 km/h va fi de doar 3.8 secunde.
Şi, cel mai importat avantaj în concurenţa cu Tesla Model 3 pe piaţa din China va fi preţul mai mic, cuprins între echivalentul a 35 şi 44 mii dolari, în timp ce Tesla Model 3 abia porneşte de la 44 mii în China.
Totuşi, dincolo de acest preţ, ingineria şi designul, atât exterior cât şi interior, par cu adevărat duse la un nivel decent, iar dacă am privi maşina dincolo de apartenenţa sa la o marcă din China, pur obiectiv, ar trebui să recunoaştem că mulţi producători europeni încă nu se încumetă să asigure asemenea parametri tehnici pentru noile lor maşini electrice.
0
1,983
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!