Acesta e noul Ferrari 296 GTS, o decapotabilă hibridă, cu inginerie fascinantă şi performanţe pe măsură

20 Aprilie 2022, 10:41
Ilie Toma
Ceva s-a întâmplat la Ferrari în ultima perioadă şi inginerii de acolo par să-şi fi regăsit busola de altă dată în crearea maşinilor cu inginerie fascinantă, chiar dacă acestea implică şi soluţii mai moderne, considerate de unii drept compromisuri. Însă, când un hibrid are o asemenea inginerie şi asemenea performanţe, parcă totul pare mult mai fascinant.
O mare parte din substratul tehnic e preluat de la modelul 296 GTB cu caroserie coupe, dar totuşi, noul model e unul ce aduce multe premiere absolute pentru decapotabilele Ferrari. În primul rând e vorba de un motor V6 genial, amplasat median, cu un randament al performanţei absolut excepţional.
E un V6 biturbo cu cele două blocuri cilindrice poziţionate la 120 grade unul faţă de altul, fiind undeva la mijlocul dintre un V6 normal, cu blocurile la 90 grade, şi un boxer cu blocurile la 180 grade, iar Ferrari a avut şi motoare boxer fenomenale în istoria sa. Arhitectura adoptată aici permite păstrarea sunetului de motor în formă de V, dar totodată coborârea centrului de greutate. Iar pe lângă asta, rămâne mai mult spaţiu pentru instalarea turbinelor între blocurile cilindrice şi pentru răcirea lor corectă, or, multe motoare în formă de V îşi supun turbinele la temperaturi foarte mari dacă acestea sunt instalate între blocurile cilindrice.
Şi noul motor îşi începe linia roşie tocmai de la 8,500 rpm. Şi acolo, la acele turaţii, acest propulsor V6 livrează 663 CP din cei 2,992 cm cubi ai săi, ceea ce rezultă în 221 CP/litru! Deci, un randament fascinant de livrare a performanţei.
Dar, aşa cum spuneam, acest Ferrari e un hibrid, deci mai există şi un electromotor, care mai produce 167 CP, iar astfel puterea totală a sistemului de propulsie ajunge la 830 CP. Electromotorul e montat între cutia cu dublu ambreiaj şi 8 trepte şi motorul cu ardere internă, iar toată puterea e trimisă roţilor spate.
Şi pentru că inginerii Ferrari şi-au regăsit gloria de cândva, aceştia ne mai dau informaţii pe care nimeni nu le mai oferă în zilele noastre, precum ordinea aprinderii cilindrilor, care e 1-6-3-4-2-5, spunând că ea, împreună cu geometria arborelui cotit, asigură o echilibrare fizică de 100% a maselor rotative.
Şi informaţiile continuă cu multe, foarte multe picanterii inginereşti despre paletele turbinelor, despre echilibrarea acestora, despre cât de mult le-au calibrat inginerii ca să reuşească obţinerea unui sunet apropiat de un motor aspirat natural. E un comunicat imens, în care se vorbeşte 99% despre ingineria şi consistenţa acestei maşini şi nimic despre opulenţă şi lux steril. Luxul vine la pachet, ca o caracteristică implicită, dar adevărata consistenţă e în inginerie la un Ferrari. Şi tocmai de asta sunt atât de fenomenale şi savuroase aceste ultime modele Ferrari. Inginerii au fost din nou mutaţi în birourile centrale. Ei au din nou cel mai mare cuvânt de spus.
1
1,442
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!