Acesta e un Rolls-Royce Cullinan, transformat în Germania într-un offroader de expediţii cu mini hotel pe acoperiş

9 Aprilie 2022, 11:01
Redacţia PiataAuto.md
Rolls-Royce Cullinan e probabil cel mai luxos SUV din lume în acest moment. Nu e cel mai puternic, cu siguranţă nu e cel mai rapid în acceleraţii pentru că unui Rolls-Royce nu-i şade bine să se smuncească, şi nu e nici cel mai capabil model în offroad dificil, dar în materie de confort şi lux opulent la bord e cu siguranţă un etalon încă neîntrecut. Ne-am convins de asta şi la testul nostru drive cu Cullinan. Ei bine, acum o companie din Germania, pe nume Delta 4x4, s-a gândit să rezolve partea cu capacităţile de offroad într-o mod absolutist, transformând acest Rolls-Royce Cullinan într-un vehicul suprem de expediţii.
În primul rând, SUV-ul ultra-luxos a primit roţi şi anvelope de offroad, care să asigure aderenţă şi care să poată înainta inclusiv printre pietre. Acestea sunt mult mai mari, aşa că s-au potrivit bine cu garda la sol uriaşă, care a fost asigurată de către cei de la Delta 4x4. Garda la sol totală constituie acum 32.3 cm, fiind obţinută parţial prin diametrul mai mare al roţilor, parţial prin modificările la suspensie.
Problema cu SUV-urile scumpe de offroad e una mai specială, însă, şi ea nu ţine de mecanica lor, care n-ar fi capabilă să înainteze, ci de lipsa de dorinţă de a le supune riscurilor de zgâriere, sau mici contacte cu solul, care să le şteargă din luciu şi să le lase urme neconforme cu statutul. Aşa că cei de la Delta 4x4 s-au gândit să rezolve şi această problemă, montând aripi suplimentare, mai evazate, care protejează caroseria originală. Dar e drept că şi aripile originale au fost tăiate pentru a face loc roţilor mai mari, aşa că noile aripi sunt şi un detaliu de design care să ascundă aspectul stângaci al aripilor ciopârţite.
Pe lângă asta, acest Rolls-Royce Cullinan are şi o bară rigidă în faţă, cu rol de protecţie suplimentară, pe care au fost montate şi lumini adiţionale, din Japonia, despre care germanii spun că sunt cele mai bune. Lumini similare au fost montate şi pe acoperiş, acolo unde a fost instalată o întreagă platformă metalică nouă, cu un cort pe ea, care are şi o scară şi care va constituie micul apartament de dormit în expediţii.
Întregul cort poate fi strâns înapoi într-un pachet compact, de circa 10 cm înălţime, pentru a fi comod la distanţe lungi. Cortul nu comunică în nici un fel prin habitaclu, deci acoperişul din interior a rămas intact.
Iar pentru a face faţă şi eventualelor treceri prin vaduri şi râuri, germanii i-au montat acestui Rolls-Royce şi o admisie ridicată la nivelul acoperişului, trasată discret pe montantul din dreapta faţă. Totuşi, atelierul german n-a modificat nimic la sistemul de tracţiune integrală al lui Cullinan, nici măcar la nivel de diferenţiale sau dirijarea acestora, lăsând totul aşa cum a fost proiectat de uzină, sistemul fiind gestionat complet electronic şi automatizat.
Preţul unei asemenea modificări e de aproximativ 150,000 euro, la care se adaugă preţul maşinii propriu-zise. Cei de la Delta 4x4 spun că au făcut acest prim exemplar la comanda unui client din Orientul Mijlociu, dar creaţia e una ce poate fi replicată pentru orice posesor actual sau viitor de Rolls-Royce Cullinan.
0
1,883
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!