Alpina devine o divizie deţinută de BMW Group, iar odată cu asta apune o epocă

1 Aprilie 2022, 16:13
Ilie Toma
Numele Alpina înseamnă o excelenţă greu de egalat în lumea auto, cu nenumărate modele BMW lucrate şi perfecţionate într-o direcţie în care performanţa sporită se combina cu eleganţa într-un mod irepetabil. Decenii la rând, din 1965 încoace, la capitolul motoare şi din 1978 încoace la modele complete, Alpina a însemnat poate cea mai dorită emblemă pe maşinile bavareze. Dar totul e pe cale să se schimbe, or, Alpina tocmai a fost cumpărată de BMW Group.
Modelele clasice Alpina se vând azi cu sute de mii de euro uneori, chiar dacă au sute de mii de kilometri parcurşi. De obicei, modelele se produceau doar în câteva sute de exemplare fiecare, iar dacă se mai făcea diviziune şi pe caroserii sau versiuni mai detaliate, uneori rezultau şi numai 60-90 maşini produse per versiune. Şi până în zilele noastre Alpina păstrează o arhivă permanent actualizată cu aceste modele clasice — ducând evidenţa a câte exemplare se mai află în circulaţie, în ce ţări sunt exploatate acestea, adunând fotografii şi adeseori notându-le periodic şi parcursul! Tocmai de asta, când cumperi o Alpina clasică în zilele noastre, poţi verifica şi vedea întreaga istorie a maşinii.
Din 1983 încoace Alpina e calificată oficial ca producător auto, nu atelier de tuning. Iar asta însemna că maşinile care veneau de la fabrica BMW pentru a fi modificate aveau codul VIN şters, iar alături de el se ştanţa un cod VIN nou de la Alpina.
Colaborarea dintre BMW şi Alpina a fost întotdeauna foarte strânsă, însă. Alpina a început în 1964, când fondatorul Burkard Bovensiepen, pe atunci un student la inginerie, a început a produce carburatoare mai performante în fabrica tatălui său, pentru modele BMW. Acestea erau de o calitate atât de înaltă şi-i permiteau motorul să prindă mai rapid turaţii şi eventual să obţină un mic surplus de putere pe cale naturală, încât până şi cei de la BMW le-au recunoscut şi au declarat că vor păstra garanţia de uzină la motoarele care vor avea montate asemenea carburatoare. Această recunoaştere l-a făcut pe Bukard să fondeze în 1965 compania Alpina, cu 8 angajaţi.
Foto: Burkard Bovensiepen, fondatorul Alpina, în anii tinereţii sale

Ulterior, o mare parte din lucrările la maşinile Alpina erau făcute chiar în interiorul fabricilor BMW. Spre exemplu, aproape toate modelele Alpina erau vopsite direct în fabrica BMW în culorile legendare ale mărcii şi veneau la cei de la Alpina în vopseaua finală aplicată din start, prin aceleaşi metode. La unele se făceau în mod similar şi lucrările. Iar ultimul BMW Seria 7, de exemplu, avea aproape toate lucrările făcute la BMW. Totuşi, compania a reuşit să-şi păstreze o identitate proprie puternică, iar motoarele, ingineria şi dezvoltarea performanţelor a fost întotdeauna făcută la Alpina, de inginerii companiei.
Astăzi Alpina e condusă de cei doi fii ai lui Bukard, Andreas şi Florian, iar ALPINA Burkard Bovensiepen GmbH e încă deţinută de familia Bukard, la 57 de ani de la fondare. Totuşi, familia Bukard a decis să vândă marca Alpina grupului BMW, iar aceasta va deveni, efectiv, o divizie a BMW Group, la fel cum e şi divizia M, de exemplu. Dar există mai multe precizări.
Contractul semnat acum de Alpina şi BMW presupune că familia Bovensiepen le vinde celor de la BMW marca Alpina şi dreptul de modifica şi produce automobile cu sigla Alpina, dar nu şi compania propriu-zisă, cu sediul în Buchloe, Bavaria. Astfel, compania va rămâne în proprietatea familiei şi până la sfârşitului anului 2025 va continua să producă şi să dezvolte modele Alpina cum o făcea şi până acum, dar deja sub egida BMW. Producţia va trece treptat la fabricile BMW şi va fi făcută ulterior direct de BMW, dar se va păstra poziţionarea actuală de piaţă a celor de la Alpina. Cu alte cuvinte, pentru cei pasionaţi de performanţă supremă va exista BMW M, iar pentru cei dornici de performanţă un pic mai moderată, dar înţesată cu mai mult lux, va exista Alpina.
Între timp, compania din Buchloe, care producea până acum Alpina, se va reprofila spre maşini clasice, urmând cel mai probabil să restaureze exemplare clasice de Alpina şi BMW. Această activitate va rămâne în continuare independentă de fabrica BMW.
Aşadar, efectiv compania Alpina, şi familia deţinătoare, şi-a vândut marca şi întregul său concept de producţie şi dezvoltare celor de la BMW, iar Alpina se va transforma dintr-un producător independent care colabora cu BMW într-o divizie a BMW. Iar asta înseamnă că viitoarele modele BMW pur şi simplu vor fi dezvoltate din start şi cu gândul la viitoare versiuni Alpina, fără alţi ingineri nebunatici, care să vrea să scoată performanţe la limită, cum se făcea odată. Şi, judecând după ultimul Alpina B4 Gran Coupe, prezentat de curând, e foarte probabil ca şi interiorul, şi culorile exterioare, să devină mai aplatizate şi mai aproape de cele standard BMW. Nu ne-am mira nici dacă se va ajunge la pachete de design Alpina, intermediare, cum se întâmplă cu M Performance. Va fi cu siguranţă mai puţină pasiune, însă.
De ce ar face Alpina acest pas? Nu, compania nu e în dificultăţi financiare, ba dimpotrivă, anul 2021 a fost cel mai de succes an pentru ea, cu peste 2,000 de maşini produse şi livrate şi cu rânduri pentru multe modele. Cei doi fii Bovenpiesen au fost cât se poate de sinceri în a spune motivul: mobilitatea electrică. „Transformarea politizată şi forţată a industriei auto spre mobilitate electrică şi aplicarea de restricţii tot mai insuportabile la nivel de emisii face ca asemenea producători mici, cum suntem noi, să nu mai poată funcţiona fără riscuri de sancţiuni şi imposibilitate de a dezvolta şi aproba modele noi” — se spune în comunicatul celor doi. Deci, pe cât de mult respect reciproc a existat întotdeauna între Alpina şi BMW, pe atât de impus de contextul industriei a fost acest pas de a vinde Alpina către BMW Group. Iar odată cu asta, apune o întreagă epocă, şi răsare alta nouă. Cum va fi cea nouă, rămâne de văzut.
0
5,408
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!