În Chişinău au apărut locuri de parcare marcate după ce trotuarul a fost amenajat pentru interdicţia parcării

15 Aprilie 2022, 09:38
Redacţia PiataAuto.md
Toţi cei care conducem automobile în Chişinău ştim cât de dificilă poate fi găsirea de locuri de parcare în centru, mai ales la orele de maxim de trafic. Totuşi, în ultimii ani mai multe trotuare din centru au fost amenajate mai civilizat, pentru ele s-au cheltuit bani bugetari şi pe multe dintre acestea a devenit interzisă parcarea. Mai mult ca atât, multe din aceste trotuare au fost amenajate cu elemente fizice care să facă parcarea imposibilă, precum semisferele de pe strada Vlaicu Pârcălab, chiar de lângă primăria capitalei.
Mai nou, însă, pe această stradă cu sens unic de circulaţie au fost marcate din nou locuri de parcare pe partea stângă, de-a lungul străzii, parţial pe trotuar şi parţial pe carosabil. Semisferele care trebuiau să facă imposibilă parcarea au fost mutate mai spre stânga, iar astfel pentru amenajarea acestui trotuar s-au cheltuit bani de două ori — odată pentru a-l face inaccesibil maşinilor şi altă dată pentru a-l face accesibil, cârpind ce s-a făcut anterior.

Totuşi, apariţia de locuri noi de parcare în centru a fost salutată de mai mulţi şoferi, întrucât nevoia pentru acestea continuă a fi foarte mare în zona centrală a Chişinăului. Anterior poliţia obişnuia să stea în aşteptare pe strada Vlaicu Pârcălab, amendând şoferii care parcau neregulamentar. Cele mai mari aglomeraţii de maşini parcate pe această stradă se remarcau de obicei în zilele când consiliul municipal avea şedinţă la primărie.
0
2,446
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!