Istoria neştiută a celei mai lungi curse organizate vreodată în lume, în care Renault 12, paralela lui Dacia 1300, a învins alături de modele Mercedes

9 Aprilie 2022, 21:37
Ilie Toma
Există şi în zilele noastre curse dificile în lumea auto, Le Mans ţinând 24 de ore în continuu, iar Dakar aproape 2 săptămâni cu segmente zilnice prin deşert. Periodic se mai organiza şi raliul Peking-Paris, care dura circa o lună şi avea o distanţă de peste 12,000 km. Dar în istorie a existat o singură cursă, organizată doar o singură dată, în anul 1978, care le-a depăşit pe toate, prin distanţă, durată şi dificultate, luate în considerare la un loc. Acestei curse îi spune Vuelta a la America del Sud. Dar, şi mai interesant de atât, a fost singura cursă din istorie când modelul Renault 12, paralela Daciei 1300, a învins alături de Mercedes, obţinând victoria morală alături de germanii care o obţinuseră pe cea oficială.
Ideea acestei curse prinse contur la un prânz, în Argentina, în anul 1974, când Juan Manuel Fangio şi Juan Manuale Bordeu s-au întâlnit pentru a-l inspira şi pe Jean Pasture în ideea lor ambiţioasă. Bordeu era deja un pilot renumit în Argentina, iar despre Fangio trebuie doar să amintim că a fost probabil cel mai mare pilot de Formula 1 din toate timpurile, dominând primul deceniu al ei cu nenumărate victorii şi 5 titluri de camion mondial. A pilotat pentru Alfa Romeo, Maserati, Mercedes şi Ferrari şi a învins titlul de campion cu toate echipele în care a pilotat, iar recordul său la numărul de titluri a fost valabil 46 de ani, până când Michael Schumacher l-a doborât, iar ulterior, în zilele noastre, şi Lewis Hamilton. De cealaltă parte, Pasture era un fost pilot de curse, ajuns director al Citroen Argentina. Iar în anul 1974 şi Fangio era pensionat din cariera de Formula 1, dar încă suficient de energic, aşa că era la conducerea concesionarului Mercedes-Benz Argentina, companie pe care o cumpărase cu banii câştigaţi din Formula 1.
Foto: Juan Manuel Fangio

Cei trei piloţi cu o experienţă enormă discutau ideea unei curse atât de grandioase, încât să eclipseze orice altă cursă anterioară. Drept referinţă era o cursă din Argentina, realizată în 1948, de 9,500 km. Dar era clar că noua provocare trebuia să fie mult mai mare. Fangio i-a sugerat lui Pasture că noua cursă poate fi cel puţin un pic mai mare decât ceea ce se făcuse în 1948. Dar Pasture i-a zis că nu va merge pe căi bătătorite. „Timpurile s-au schimbat, maşinile au evoluat enorm din 1948, putem face o cursă care să înconjoare întreaga Americă de Sud” — a fost răspunsul ui Pasture, care a şi determinat conceptul a ceea ce avea să urmeze aproape 4 ani mai târziu.
Au urmat luni în care cei 3 schiţaseră traseul şi definitivau conceptul. Le ieşise un traseu de peste 30,000 km, mai mult decât orice cursă care se făcuse vreodată. Şi ei îşi doreau nu o cursă lejeră, cu 1-2 sute de kilometri pe zi şi relaxare, ci una intensă la maxim, în care totul să fie la limită, iar distanţele uriaşe, astfel încât piloţii să fie într-o continuă luptă şi competiţie pe întreaga distanţă. Mai mult ca atât, Pasture a propus ca piloţii să nu aibă asistenţă de la echipe mari, să fie o cursă rudimentară, fără ajutor extern. Fangio n-a vrut să accepte una ca asta, pentru că ştia că fabrica Mercedes, care-şi exprimase deja interesul să participe, nu va admite una ca asta, dorind să participe cu toată puterea sa de companie mare. Aşa că s-a ajuns la un soi de compromis în care asistenţa era permisă, dar erau oferite doar două ore de verificări şi lucru la maşină, dimineaţa, înainte de start, pentru a echivala pe cât posibil condiţiile tuturor participanţilor.
Traseul schiţat urma să pornească din Buenos Aires, Argentina şi să treacă prin 25 de oraşe-cheie din Uruguay, Paraguay, Brazilia, Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia şi Chile, urmând să ajungă la cel mai sudic oraş locuit, Ushuaia, după care să revină spre Buenos Aires. Traseul divizat în 10 segmente, traversa inclusiv zone de offroad, inclusiv trasee greu accesibile din zona Amazonului, şi toate astea erau pregătite pentru nişte maşini absolut ordinare, sedanuri, coupe-uri, nu pentru offroader-e. Peste 7,000 km din traseul cursei erau de trasee extrem de dificile pentru înaintare!
Foto: Cartea cu hartă şi instrucţiuni, pe care o primiseră concurenţii

Mercedes a văzut în acest raliul unic din America de Sud o ocazie perfectă de a demonstra lumii întregi cât de durabile sunt maşinile sale, această reputaţie fiind deja în plin proces de fortificare. Totodată, a fost şi un poligon de testare de anduranţă pentru noi materiale şi tehnologii. Pe partea de anduranţă, Mercedes a pus în competiţie 4 exemplare de W123, lansat în 1976. Era, deci, încă un model relativ nou pe piaţă, iar germanii au pus în cursă versiunea 280 E, cu motorul M110 de 6 cilindri în linie.
De cealaltă parte, Mercedes avea în producţie din anul 1971 modelele SLC şi SL, iar atunci germanii pregăteau participarea acelui model în cursele internaţionale de raliu, prin urmare, cursa din America de Sud era terenul perfect de a vedea maşina în condiţii de anduranţă înainte de campionatul WRC din următorul an. Mercedes a pus, aşadar, încă 4 maşini în cursă, toate în versiune 450 SLC, cu un V8 de 4,520 cm cubi şi 227 CP. Astfel, Mercedes avea 8 maşini în competiţie. S-au organizat şi camioane de asistenţă şi o întreagă logistică exemplară.
Renault a decis să participe cu modelul Renault 12, paralela lui Dacia 1300 pe care o ştim noi. Renault producea şi în Argentina acest model din 1971, aşa că America de Sud era o piaţă importantă. Producătorul a pus două asemenea maşini în competiţie, dar, pentru că era un model accesibil şi îndrăgit, el a mai fost ales de alte echipe mai mici, independente, aşa că la start au fost 10 exemplare de Renault 12 TS!
Foto: Renault 12, echipajul cu numărul 215

Echipele mai mici, de fapt, nu prea aveau şanse să aibă asistenţă prea mare şi pentru mulţi soluţia de participare a fost să cumpere o maşină cu forţele proprii, de serie, şi să-i facă nişte pregătiri minime pentru a putea concura. Peugeot 504 TN a fost un alt model popular printre echipele mici. Unele alegeau Fiat 125 şi Fiat 131, Seat 124 (care era paralela lui Fiat 124 şi Lada 2101). Au existat şi 7 Citroen-uri în total, printre ele Ami 8 Elysee, GS şi CX. În total, în competiţie au participat 57 de automobile.
Foto: Peugeot 504 TN

Startul s-a dat la 17 august 1978. Piloţii povesteau că porniseră la început cu ideea de a-şi cruţa maşinile în primele etape, de a se adapta, dar chiar în prima zi competiţia începuse să devină acerbă, încât aproape toţi goneau deja la capacitatea maximă a maşinilor. La sfârşitul fiecărei zile, maşinile erau păzite de organizatori şi concurenţii nu aveau acces la ele, decât a doua zi dimineaţă, pentru două ore. Cei care ajungeau mai repede aveau mai mult de timp de odihnă, iar maşinile erau lăsate în paza organizatorilor, după care piloţii trebuiau să se gândească cum să ajungă la hotel, pierzând timp şi pentru asta. Cei de la Mercedes aveau autobuze care aşteptau piloţii şi-i duceau rapid, asigurându-le timp de odihnă, iar dimineaţa mecanicii le făceau maşinile aproape noi timp de două ore. O asemenea logistică le era inaccesibilă tuturor celorlalţi, motiv. Din care începuse să se vorbească despre două curse într-una — una a celor de la Mercedes şi una a tuturor celorlalţi.
Foto: Fangio dădea startul unui segment în cursă

Când unul Peugeot-uri a avut o pană într-o zonă cu prundiş, care făcea imposibilă folosirea cricului, a fost salvat de douăzeci de localnici care văzuseră incidentul şi au venit să ridice cu mâinile maşina pentru a i se schimba roata de rezervă. Dar de obicei asemenea situaţii trebuiau să fie rezolvate independent. Şi traseul avea zone foarte periculoase, disputate, în care piloţilor li se dădeau arme pentru a traversa. Pericolele naturale şi umane erau la fiecare colţ. Iar cel mai crunt s-a dovedit a fi cel de după Cuiaba — nisipurile mişcătoare. Pasture a aflat de acea zonă activă şi a alergat după maşini de tasare, care să rezolve problema. Dar până a ajunge maşinăria, a ajuns Mercedesul 450 SLC condus de Jean Todt şi s-a răsturnat din cauza loc. Jena Todt, apropo, a fost ulterior şi şef la Ferrari şi şeful federaţiei internaţionale de automobilism şi motorsport, până în 2021. Iar acel SLC răsturnat a fost pus înapoi pe roţi şi şi-a continua drumul. Maşinile participante au fost atunci tractate cu funia, toate, pe o distanţă de peste 5 km.
Mai multe poduri era nealiniate pe traseu, iar intrare pe ele cu viteză putea fi periculoasă. Pasture a prevenit piloţii, dar şoferul unei maşini de asistenţă n-a ţinut cont de asta şi a făcut un accident, în urma căruia a decedat. Era o cursă nemiloasă, o provocare supremă, deci. Iar pe măsură ce cursa avansa şi provocările trebuiau trecute una după alta, concurenţii s-au văzut nevoiţi să coopereze şi să se ajute ca să reziste, aşa că se dezvoltase şi un spirit de camaraderie.
La final au ajuns doar 22 de maşini din cele 57! Deci mai mult de jumătate au abandonat pe parcurs. Vuelta a la America del Sud a durat 39 de zile, de la 17 august până la 24 septembrie 1978. Aşa cum era de aşteptat, Mercedes şi-a adjudecat o victorie răsunătoare. Câştigătorul absolut era un Mercedes 450 SLC, condus de Andrew Cowan, avândul drept coechipier pe Colin Malkin. Pe locul 2 se clasase un alt 450 SLC, pe locul 3 — un Mercedes 280 E W123, pe locul 4 era 450 SLC-ul în care se afla şi Jean Todt, cel răsturnat, iar pe locul 5 încă un 280 E. Deci, primele 5 locuri erau ocupate de Mercedes.
Foto: Echipajul Mercedes câştigător

Dar adevărata victorie morală, pe care publicul o aplauda, era a lui Renault 12, clasat imediat după Mercedes pe locul 6, condus de Recalde Jorge, alături de Baruscotti Jorge. Alte exemplare Renault 12 ocupaseră locurile 8, 11, 12, 13, 14, doar două exemplare abandonând cursa, faţă de un SLC, cu toată logistica.
Foto: Renault 12, la linia de final

Pentru comparaţie, nici un Fiat din cele 6 antrenate în competiţie nu a ajuns la final, la fel ca nici un Citroen! Din 6 Peugeot-uri, doar 1 a finalizat cursa, pe locul 17. Din două Toyota Corona RT104, doar una a finalizat. Din 4 Ford-uri, numai 1 a trecut linia de finiş. Deci, ceea ce reuşise Renault 12 era demn de toată admiraţia publicului, mai ales că şi în Argentina, la fel ca şi în celelalte ţări din America de Sud şi, de fapt, la fel ca şi în România, Renault 12 era văzut ca un model apropiat de popor, accesibil, bun şi practic. Iar acum avea şi dovada că e extraordinar de rezistent!
Foto: Un Renault 12, la o mentenanţă de dimineaţă în timpul cursei

Cursa nu a mai fost repetată niciodată, însă a rămas în istorie drept cea mai intensă cursă de peste 30,000 km, cu o distanţă şi un format cum doar în acele timpuri putea exista! Şi, poate, cu condiţii de înaintare, cărora doar maşinile din acele timpuri le puteau face faţă 39 zile la rând, prin drumuri dramatice, cu aproape 700-900 parcurşi pe zi, la capacitate maximă.
2
16,227
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!