Mai mulţi şoferi din Moldova au primit deja scrisori cu amenzi pentru lipsa centurii de siguranţă, constată de camerele din trafic

12 Aprilie 2022, 09:14
Redacţia PiataAuto.md
Se pare că odată cu montarea camerelor de trafic noi de acum câteva luni atât în Chişinău, cât şi pe mai multe trasee din Moldova, gama de încălcări pe care acestea le pot identifica a crescut simţitor. Mai mulţi şoferi au anunţat în mediul online că în ultimul timp au primit amenzi pentru lipsa centurii de siguranţă, constatată de camerele din trafic.
Astfel unele camere video pot identifica prezenţa sau lipsa centurii şi generează scrisori de constatare a încălcării în baza articolului 235, alineat 1, al codului contravenţional, care se referă la obligativitatea purtării centurii de siguranţă. Şi mai interesant e faptul că unii şoferi au menţionat că au primit o asemenea notificare atunci când pasagerul nu purta centura.
Pentru că scrisoarea conţine o imagine mică, alb-negru, şi neclară, unii şoferi au mers la centrul de monitorizare a traficului şi au solicitat să vadă imaginile mărite pentru a se convinge. Acolo li s-au prezentat imagini video de înaltă rezoluţie, pe care se poate vedea clar încălcarea, faţa celor din automobil şi alte detalii, întrucât imaginile de pe camerele noi sunt filmate în rezoluţie mult mai mare decât cele anterioare. O şoferiţă a raportat şi un caz în care a primit o asemenea scrisoare, deşi purta centura sub haină groasă, de culoare neagră, iar lipsa contrastului a fost calificată drept lipsa centurii.
Cel mai interesant e cazul unui şofer de Opel Vivaro din Chişinău, însă, care, din câte rezultă din acte, obişnuieşte să circule fără centura de siguranţă şi a fost surprins câteva zile la rând în luna martie de aceeaşi cameră de pe bulevardul Decebal fără centură, iar acum s-a pomenit cu o adevărată colecţie de scrisori cu notificări de amenzi. Conform codului contravenţional din Moldova, lipsa centurii de siguranţă se sancţionează cu amendă de la 9 la 12 unităţi convenţionale (450-600 lei) şi 3 puncte de penalizare. Cinci asemenea amenzi adunate în palmares aduc punctele de penalizare la 15, iar atunci permisul de conducere e suspendat.
Toate astea fiind spuse, nu putem să nu amintim despre cât de importantă e cuplarea centurii de siguranţă, nu de frica amenzilor sau camerelor, ci pentru siguranţa crucială a celor de la bord.
0
22,799
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!