Urraco, primul model Lamborghini cu motor V8, care trebuia să fie cât mai simplu, într-un exemplar scos la vânzare

6 Aprilie 2022, 22:11
Ilie Toma
În anii 60 ai secolului trecut Lamborghini făcuse furori în Italia şi în întreaga lume cu maşini de performanţe formidabile, impunându-se repede ca un concurent pentru Ferrari, iar după lansarea lui Miura i-a făcut pe ceilalţi să vină cu replici. Toate modelele Lamborghini, însă, foloseau variaţii ale motorului V12, proiectat de Bizzarrini. Iar către anul 1970 Ferrari prindea teren cu Dino, un supercar mai accesibil cu motor de 2.0 şi 2.4 litri. Aşa că Ferrucccio Lamborghini s-a gândit să creeze un model mai accesibil şi mai simplu în gama sa.
Anume aşa s-a născut Lamborghini Urraco, modelul pe care unii pasionaţi ai mărcii nu-l prea agreează în zilele noastre, exact ca în cazul lui Dino. Dar acest Lamborghini a fost şi unul din cele mai bizare supercar-uri create vreodată, în care simplismul uneori grotesc se îmbina cu ingineria superbă într-un mod izbitor de contrastant.
Maşina a fost prezentată iniţial n 1970, dar a intrat în producţia de serie în 1972. Avea motor poziţionat median, transversal, însă avea şi două rânduri de scaune la interior, chiar dacă cele din spate erau strâmte. Astfel, silueta maşinii a ieşit destul de alungită şi neproporţională. Dar şi mai important era că Urraco făcea uz de primul motor V8 din gama Lamborghini.
Era un propulsor cu blocurile la 90 grade, cu bloc din aluminiu, conceput de Gian Paolo Dallara. Surprinzător, dar motorul V8 avea doar 2.5 litri cilindree, abia ulterior acesta primind variaţii de 3.0 litri şi 2.0 litri. Pe Lamborghini Urraco, în versiunea iniţială cu indicele P250, acesta dezvolta 220 CP şi 220 Nm. Motorul era echipat cu 4 carburatoare Weber şi putea accelera supercar-ul de la 0 la 100 km/h în numai 6.9 secunde, până la o viteză maximă de 240 km/h.
Designul maşinii a fost conceput de marele Marcello Gandini, angajat pe atunci la Bertone. Silueta lui Urraco adopta o linie foarte ascuţită a capotei, dat fiind că nu avea un motor acolo, cu linii curioase la partea spate, unde habitaclul se combina cu zona compartimentului motor. Pe cât de extravagantă era maşina, pe atât de multe soluţii spartane conţinea.
Pe de o parte, faruri faţă erau escamotabile, în timp ce blocurile optice spate păreau a fi preluate de vreun model Fiat.
Mânerele uşilor păreau şi ele luate de pe nişte modele bugetare, iar la interior vom recunoaşte aceleaşi comutatoare rudimentare care au fost folosite la Fiat-urile acelor vremuri şi la paralelele lor estice de la Lada. Chiar şi mecanismul cheii de contact era identic cu cele folosite de Fiat şi Lada.
Volanul avea 4 spiţe care au devenit mai apoi o semnătură a acestui model, iar cele două manivele n-au fost puse pe coloana de direcţie, ci lângă ea, într-un mod rudimentar. Turometrul a fost plasat foarte spre stânga, iar vitezometru la celălalt capăt al zonei de cadrane. Întreaga planşă e o bucată de polimer nu foarte calitativ, cu incizii pe ea şi cu multe comutatoare şi guri de ventilare, din nou, ca-n, modelele Fiat.
Exemplarul despre care vorbim noi azi e tocmai un asemenea P250, cu motor V8 de 2.5 litri, fiind produs în anul 1972, deci fiind printre primele exemplare produse. Lamborghini Urraco s-a produs până în 1979 şi s-au asamblat doar 791 exemplare în total! Deci, pe cât de controversat e modelul, pe atât e de rar. Apropo, versiunea P250 a fost construită în numai 520 exemplare.
Iar raritatea, dar şi ingineria sa superbă până la urmă, cu acel motor V8 de cilindree mică, îl fac dorit în zilele noastre, aşa că acest exemplar, scos la vânzare în Belgia şi restaurat mai mult timp în urmă, costă 105,000 euro. Dar e un Lamborghini care reprezintă o întreagă epocă, în care în Italia, atunci când inginerii Lamborghini erau rugaţi să facă un model simplu şi accesibil, aceştia mutau unitatea de măsură de la V12 la V8 şi creau o asemenea extravaganţă inginerească!
0
2,991
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!