(VIDEO) Aceasta e o Mazda RX-7 cu patru rotoare, construită de un IT-ist

26 Aprilie 2022, 15:04
Redacţia PiataAuto.md
Mazda RX-7 e un model legendar, tratat deja ca unul de colecţie. Chiar dacă avea un motor de tip Wankel, cu 2 rotoare, un tip de motor considerat de obicei drept unul pretenţios în mentenanţă, propulsorul de pe RX-7 a fost unul din cele mai bine proiectate de acest tip. Acum, însă, un IT-ist din SUA, pe nume Rob Dahm, a decis să-şi pună în aplicare toată priceperea sa în construirea unei Mazda CX-7 cu un motor uriaş de acest tip.
Pe versiunea de serie, Mazda RX-7, lansată în 1992, avea un motor cu două rotoare, şi era asistat de două turbine. În rezultat, maşina dezvolta 240 CP, la o greutate de sub 1,300 kg. IT-istul protagonist de mai jos, însă, a unit patru rotoare într-un singur motor, iar după toate modificările adiţionale, puterea a fost adusă la 2,000 CP, motorul fiind capabil să atingă 10 mii de turaţii per minut!
Foto: Aşa arată una din turbosuflantele instalate pe Mazda RX-7 acum

Şi pentru că o asemenea putere trebuia şi menajată corect, proprietarul maşinii a adăugat şi un sistem de tracţiune integrală, cu componente folosite de la Nissan Skyline GT-R, mai multe modele BMW şi Toyota Supra.
Iar partea cea mai curioasă e că Rob se prezintă ca un IT-ist, fără cunoştinţe anterioare temeinice în inginerie sau mecanică, dar cu o capacitate de autodidact excepţională. Practic, la fiecare etapă acesta şi-a pus fantezia la treabă, iar învăţarea a cum se implementează fiecare parte, a făcut-o de unul singur, până i-a reuşit. Şi i-a reuşit un rezultat final cu totul excepţional.
Maşina arată brut, expunându-şi structura într-un stil ce aminteşte un pic de unele filme de Hollywood, dar în acelaşi timp şi-a păstrat o mare parte din silueta originală, astfel încât tot e percepută ca o Mazda RX-7. Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
4,640
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!