(VIDEO) BMW M5 E39, cel mai rapid sedan din lume de cândva, pus la încercare cu Tesla Model S şi Lucid Air

11 Aprilie 2022, 12:44
Redacţia PiataAuto.md
Cu toţii ştim că automobilele electrice de top din zilele noastre au redefinit noţiunea de sedan rapid. Tesla Model S Plaid, cu cei 1,020 CP, e de neînvins la orice duel, doar Rimac Nevera reuşind s-o depăşească, iar Lucid Air are 1,111 CP, însă e ceva mia greu şi mai „puţin” focusat spre acceleraţie, fiind oricum al doilea cel mai rapid sedan din lume în prezent, după Tesla. Dar cum ar fi ca aceste două sedanuri fascinante din zilele noastre să stea la linia de start alături de modelul care era cel mai rapid sedan din lume acum 20 de ani, BMW M5 E39?
Da, BMW M5 era cu adevărat cel mai rapid model cu 4 uşi pe care-l putea cumpăra la acea vreme, venind cu un V8 de 4.9 litri sub capotă, ce livra 400 CP şi 500 Nm. Maşina accelera până la prima sută în 5.3 secunde, şi o făcea cu un sunet magnific, al unui V8 căruia i s-a ataşat un eşapament ce părea un templu al acusticii.
Ei bine, din cifre e clar că maşinile electrice de azi l-ar devansa cu mult, aşa că autorii întrecerii au pus cele două eletromobile la linia de start, în timp ce BMW a trecut-o în viteză, la 70 mile la oră, sau circa 113 km/h, pentru a avea un avans suficient. Însă, până la linia de final, Tesla tot l-a ajuns şi devansat, iar Lucid a fost aproape, niţel în spatele BMW-ului.
Aşa că protagoniştii au mai încercat câteva combinări ai termenilor ecuaţiei. Şi, chiar dacă maşinile electrice de azi înving în orice ecuaţie, parcă tot mai frumos şi mai plin de emoţie sună acest V8 de sub capota BMW-ului. Iar dincolo de asta, dacă ne gândim la diferenţa uriaşă de putere, BMW-ul ăsta, de fapt, ţine piept cu demnitate acestor electrice. Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
9,113
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!