Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Cum sună un Fiat construit acum 117 ani, căruia i s-a pus un motor de avion de acum 105 ani

3 Aprilie 2022 - 19:14
Redacţia PiataAuto.md
La începuturile lumii auto şi a celei aeronautice, motoarele de maşini şi avioane au avut multe în comun. La început, primele modele de avioane au avut motoare cu inginerie derivată din cele de pe maşini, apoi cele de avioane au devenit inevitabil mai puternice, iar ulterior unii pasionaţi s-au întrebat ce-ar fi dacă acele motoare foarte puternice de avion şi-ar face loc înapoi sunt capota unor maşini. Iar această întrebare i-a măcinat şi pe unii pasionaţi de maşini produse în acele timpuri, care le restaurează în zilele noastre.
Proprietarul britanic al acestei maşini, Mike Vardy, a luat la bază un Fiat din 1905 şi s-a gândit să-i monteze un motor de Isotta Fraschini, un producător care producea şi maşini, dar şi motoare de avioane. A pus pe Fiat-ul său un motor din 1917, folosit de avioanele din primul război mondial, de o putere potrivită pentru avioanele de luptă, dar absolut opulentă pentru o maşină.
Propulsorul ascuns sub capota extraordinar de lungă are 6 cilindri în linie, dar aceşti cilindri sunt uriaşi, fiecare având un volum de 2.75 litri, capacitatea totală a motorului fiind de 16.5 litri. Acesta produce 250 CP, însă cuplul e absolut uriaş, cel măsurat la roată fiind de peste 4,065 Nm! Asta e mai mult decât orice hypercar din zilele noastre, iar acest cuplu imens e transmis doar pe două roţi spate, foarte înguste. Nu e de mirare, deci, că orice accelerare un pic mai intensă se lasă cu un derapaj.
E interesant că maşina are o pompă de benzină mecanică şi e nevoie de un pasager pentru a o opera. De obicei, cei doi soţi proprietari fac echipă pentru a conduce această maşină. Aceştia au finalizat restaurarea maşinii în anul 2016 şi de atunci îşi fac din când apariţia cu ea şi pe străzi, şi pe la evenimente de maşini clasice. Chiar şi în 2021 acest Fiat Isotta Fraschini a fost adus de proprietarul său la mai multe evenimente, inclusiv acum câteva luni. Dar, de fiecare dată Mike spune că maşina asta trebuie şi condusă în viaţa de zi cu zi, savurată, pentru că, motorul său de avion o face irepetabilă. Chiar şi la turaţii moderate, o maşină cu motor de avion sună ca un avion pe străzi. Noaptea ar trezi pe oricine, iar ziua întoarce toate privirile.
Am inclus mai jos un video din primele ieşiri ale lui Mike cu Fiat-ul său, în care acesta povesteşte un pic din aceste impresii şi mai şi apasă niţel pedala de acceleraţie, lăsând sunetul să se audă în toată splendoarea.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter