Vânzările de maşini noi în Rusia au scăzut cu 63% în contextul războiului din Ucraina, chiar dacă s-au vândut aproape toate stocurile

7 Aprilie 2022, 09:28
Redacţia PiataAuto.md
În contextul războiului din Ucraina şi a valului de sancţiuni internaţionale aplicate Rusiei şi totodată a sistării aproape unanime a activităţii majorităţii fabricilor auto, dar şi a livrărilor spre Rusia, piaţa de automobile noi a cunoscut o prăbuşire accentuată în luna martie, chiar dacă în aceeaşi lună s-au cumpărat aproape toate maşinile din stocurile distribuitorilor şi dealer-ilor, care mai existau din cele produse sau importate anterior.
Astfel, în luna martie 2022 s-au vândut cu 62.9% mai puţine automobile noi în Rusia faţă de martie 2021, la nivelul întregii ţări ele cuantificând doar 55,129 automobile. Cele mai vândute au continuat fi automobilele mărcii Lada, care au numărat 12,289 automobile, cifra fiind şi ea în scădere cu 64% şi efectiv însemnând vânzări preponderent din stocurile care au mai existat la distribuitori prin regiunile Rusia, întrucât în martie o o singură fabrică AvtoVAZ a lucrat doar timp de 4 zile. Locurile 2 şi 3 sunt ocupate de Hyundai şi Kia, cu 6,336 şi, respectiv, 4,909 automobile vândute. Apropo, cei de la Hyundai şi Kia sunt printre puţinii producători care continuă să aibă o politică evazivă a a-şi declara planurile de mai departe, dacă vor rămâne sau vor pleca din Rusia cu totul. Însă chiar şi vânzările celor două mărci au scăzut cu 68%.
Renault a vândut 4,072 automobile, iar Toyota — 3,231. Scăderile au fost şi aici de 65 şi, respectiv, 69%. O scădere de 91% a înregistrat-o Lexus, cu doar 229 maşini vândute, iar alte exemplare Lexus nu se vor mai importa în Rusia, întrucât au nimerit şi sub un embargo instituit de guvernul Japoniei.
Nici măcar arhaicul UAZ Patriot nu a evitat scăderile dramatice, reuşind să vândă doar 767 de maşini.
În statistica publicată acum în Rusia se menţionează că, totuşi, luna martie nu a fost mai rea decât luna pandemică a lui aprilie 2020, când toate showroom-urile erau efectiv închise, indicându-se că în acea lună s-au vândut doar 38,922 automobile. Dar, această menţiune nu e decât o încercare de a mai atenua şocul acestor informaţii, or, luna curentă, aprilie 2022, are toate şansele să fie una cu scăderi şi mai drastice, cu mult sub nivelul lui martie şi a acelui aprilie pandemic, întrucât fabrica Lada nu va lucra toată luna, iar majoritatea covârşitoare a celorlalte fabrici, cu mici excepţii, stagnează în continuare şi nu produc nici un automobil.
0
1,435
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!