Inginerii olandezi şi japonezi vor construi prima turbină eoliană maritimă culisantă, după o tehnologie genial de simplă

Cererea de energie regenerabilă e tot mai mare în lume, iar în ultimii ani apar tehnologii tot mai inovative de perfecţionare şi eficientizare a metodelor deja cunoscute de captare a acestei energii. Spre exemplu, turbinele eoliene flotante devin tot mai răspândite, iar flotanţa le face mai ieftine şi le permită să fie ancorate oriunde, nu doar în zone maritime cu adâncime mică. Acum, un start-up olandez a dezvoltat o tehnologie de tehnologii flotante culisante, pe care le va construi împreună cu inginerii niponi, printr-un contract de colaborare încheiate între cele două entităţi — startup-ul TouchWind din Olanda şi Mitsui O.S.K. Lines din Japonia.

Fondatorul Touchwind, Rikus van de Klippe, este cel care a venit cu ideea, având experienţă anterioară de muncă în ingineria aeronautică. Acesta a conceput ideea unei turbine ce ar funcţiona după principiul unui zmeu din cele cu care joacă picii. Astfel, el a urmat exemplul zmeului care se poziţionează pe cursul vântului şi vrea să urce în sus, aşa că a conceput o elice care să fie învârtită atunci când vântul bate din posteriorul său spre faţa obişnuită. Elicea e fixată pe centru de o structură unitară, fixată de un balast flotant, care nu-i permite să-i ia zborul, însă îi permite să culiseze după direcţia vântului.

Astfel, fără intervenţii externe, turbina eoliană va fi direcţionată chiar de vânt pe poziţionarea corectă şi va face uz la maxim de curenţii de aer, spre deosebire de turbinele obişnuite, unele din care sunt fixe, iar altele pot întoarce doar circular. Aici turbina poate fi întoarsă în orice direcţie în jurul axei sale, iar pe deasupra se poate apleca în orice direcţie dictează vântul.

Inginerii care au dezvoltat-o spun că o asemenea turbină e mai mică decât una clasică, pusă pe mare, fiind şi de trei ori mai ieftină în preţul final, iar cantitatea de electricitate generată ar fi chiar mai mare decât a unei turbine clasice, datorită abilităţii de a se adapta. O singură asemenea turbină, cu rotor de 200 metri, poate genera electricitate de până la 12.5 MW. Asta înseamnă că o fermă de 55-60 de asemenea turbine ar asigura o producţie similară unei hidrocentrale uriaşe, precum cea din Islanda, despre care vorbeam ieri. Şi pentru a asigura o anumită marjă în cazul oscilării vântului, o cifră de 100 de asemenea turbine, puse pe o fermă eoliană maritimă, ar putea înlocuit cu adevărat, în mod mult mai stabil, o hidrocentrală uriaşă de mare capacitate.

Totul pare fascinant de promiţător, deci, iar inginerul nipon Masayuki Sugiyama, de pe partea japoneză a consorţiului care va produce aceste turbine, a confirmat că designul genial de simplu s-a dovedit a fi extraordinar de eficient în testările şi simulările făcute până acum, aşa că speranţele pentru viitoare ferme uriaşe de producţie a electricităţii, la costuri mult mai mici, sunt enorme. Se pare că uneori lucrurile simple şi elementare din jurul nostru, precum un zmeu zburător din mâna unui pici, pot inspira soluţii multaşteptate pentru probleme globale majore.