Poliţia din Germania l-a depistat pe şeful unei companii manipulându-şi camionul cu magnet la tahograf, iar acum acesta e cercetat penal

12 Mai 2022, 15:21
Redacţia PiataAuto.md
Toate camioanele moderne, de curse lungi, au în dotare tahografe — dispozitive prevăzute să înregistreze timpii de condus ai şoferilor. E o măsură obligatorie de siguranţă, care permite verificarea faptului că un şofer nu conduce peste program, supraobosit, şi nu devine astfel un pericol în trafic. Din păcate, istoriile cu manipulări ale acestor sisteme sunt mult prea des vehiculate. Poliţia din Germania a prins recent în flagrant un asemenea şofer de camion, doar că acesta era şi şeful companiei de transport, iar cazul s-a transformat rapid într-unul cu pedepsire exemplară.
Astfel, poliţia informează că o echipă mobilă de-a sa, cu experţi tehnici, au oprit un camion Scania, la 4 mai dimineaţă, în apropierea unui nod logistic din Nurnberg. Verificările au arătat rapid că pe display-ul de bord al camionului erau afişate o serie de erori de siguranţă, iar când au dat să verifice timpii de condus la tahograful digital, au constat că sistemul nu înregistra nimic. În scurt timp au găsit renumitul magnet aplicat lângă senzorul de viteză al camionului.
Aplicarea magnetului acolo blochează transmiterea de informaţii de la acest senzor către „creierul electronic” al camionului, iar astfel tahograful înţelege că vehiculul staţionează şi nu înregistrează date despre călătorie. În rezultat, şoferul lucrează aceste ore necontorizate, iar astfel se ajunge la acea situaţie de muncă istovitoare peste program. Pe lângă asta, blocarea senzorului de viteză are repercusiuni ştiute de mai puţini dintre şoferi — nu va funcţiona sistemul ABS la frânare, nu va funcţiona nici sistemul de frânare automată, plus alte sisteme de siguranţă care au nevoie de datele de viteză pentru a-şi ajusta reacţiile. Prin urmare, un asemenea camion manipulat devine mai periculos şi pentru însuşi şoferul de la bord, dar şi pentru alte automobile cu care acesta poate ajunge în coliziune.
Aşa cum spuneam, şoferul depistat de poliţia din Germania s-a dovedit a fi chiar directorul companiei de transport pe care o deţine şi conduce. Iar asta a deschis pârghiile poliţiei din Germania pentru a-l ancheta penal nu doar pentru încălcarea propriu-zisă de manipulare, ci şi pentru conduita sa de administrare a companiei, prin falsificarea datelor de evidenţă. Practic, acesta va fi anchetat ca şofer pentru fapta propriu-zisă comisă, şi ca administrator de companie, cu funcţie de răspundere, pentru modul în care-şi desfăşoară activitatea, cu falsificare de date, întrucât a fost prins în flagrant asupra faptei, iar poliţia vrea astfel să descurajeze alţi administratori de companii de transport care ar putea determina şoferii să-şi manipuleze în asemenea mod camioanele.
1
9,580
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!