Un Lexus LS 400 clasic, transformat într-un vehicul strident pe dinafară şi opulent pe dinăuntru, scos la vânzare în Germania

4 Mai 2022, 22:00
Redacţia PiataAuto.md
Chiar dacă Lexus a apărut abia în anul 1989, a făcut-o cu maşini superbe din start, de la primele generaţii, aşa că acum, după 30 de ani, acele modele încep a fi căutate de colecţionari. Lexus LS 400 din primele ipostaze, produse pe parcursul întregului deceniu, se numără printre acele vehicule aflate deja la căutare. Iar motorul V8 de 4.0 litri este unul din atributele cele mai apreciate în acest model.
Dar maşina despre care vorbim azi nu e un vehicul din cele autentice, de colecţie, bune pentru cei ce ar căuta capsule a timpului. Dimpotrivă, maşina asta a materializat în ea un lung proces de implementare a unei fantezii ambiţioase de modificare, încât a devenit un Lexus pe care să-l vezi de la o poştă şi care, odată ce vine el lângă tine, să se facă observat din prima secundă.
E un Lexus LS 400 fabricat în 1999, cu acel V8 legendar de 4.0 litri sub capotă. Dar partea sa frontală ar putea să ne deruteze pe mulţi dintre noi, or, ea pare a fi de Toyota Century. Ambele maşini împart aceeaşi platformă şi, întrucât Toyota e mai rară în Europa, proprietarul i-a făcut o convertire la aripile, capota şi grila de Toyota Century. Dar maşina în sine e un Lexus.
Şi apoi, pe întreaga maşină domină un body kit Aimgain, cu accent vizibile de violet. Movul, de fapt, e culoarea care face maşina asta stridentă cel mai mult, dincolo de body kit-ul său, sau de jante şi garda la sol coborâtă.
Germanul care a operat aceste modificări spune că a omologat totul, inclusiv mai multe dimensiuni posibile de jante şi anvelope. Suspensia e una pneumatică, cu rezervoare şi compresor imens, pentru a putea ajusta cu rapiditate garda.
Iar pe lângă asta, germanul a montat şi un sistem ultra puternic de frânare, cu 4 pistoane în spate şi 8 pistoane în faţă, şi cu discuri de frâne mult mai mari. Din nou, toate modificările sunt omologate, astfel încât să nu existe nicio problemă cu poliţia germană, foarte strictă cu asemenea maşini stridente.
Habitaclul, însă, e şi mai opulent ca exteriorul. În spate există o masă imensă între scaune, cu suporturi pentru şampanie şi pahare. Există şi draperii pentru o atmosferă mai discretă. Iar asemenea suporturi există şi pentru pasagerul faţă.
Acest Lexus LS 400 are şi un parcurs relativ moderat, pentru vârsta sa de 23 de ani. Doar 123,500 km parcurşi, ceea ce pentru aceste maşini înseamnă o cifră absolut infimă.
Iar pe maşina asta, scoasă acum la vânzare în Germania, se cere şi un preţ pe măsură. Probabil mai mare decât am fi aşteptat mulţi, chiar dacă înţelegem că toate aceste modificări majore la maşină au costat mult. Preţul cerut e de 26,900 euro. Sigur nu e o maşină pe gustul oricui, deci. Dar e la fel de sigur că vor exista şi pasionaţi pe care acest Lexus îi va cuceri prin cât de diferit este.
Foto: Motorul V8 de 4.0 litri
0
3,175
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!