Unul din cele mai rare şi neştiute modele AMG, un Mercedes E 55 W210, scos la vânzare cu preţ exorbitant

30 Mai 2022, 22:28
Ilie Toma
Mercedes-Benz E-Class în generaţia W210 e un model ştiut de toţi pasionaţii auto, fiind adorat de cei mai mulţi dintre ei. Dar când vine vorba de ipostaze AMG, de obicei toţi îşi amintesc de versiunea E 50 AMG, despre care se vorbise mai mult. Mult mai puţini ştiu, însă, că generaţia W210 e avut, de fapt, 4 versiuni diferite AMG, iar şi mai puţini ştiu că au existat foarte puţine AMG-uri produse şi-n caroserie break.
Explicaţia era simplă — AMG avea abia cândva ani de când devenise divizie oficială de performanţă a celor de la Mercedes, după un acord de parteneriat, iar mai apoi şi o achiziţie, iar primele modele la care s-a lucrat au fost cele mai compacte, precum C 36 AMG. Aşa a apărut şi primul E-Class W210 AMG, tot cu indicele 36, iar apoi a fost lansat şi E 50 AMG, care a devenit mai renumit, pentru că amintea de E500 din generaţia precedentă. Şi abia în 1998 a fost lansat E 55 AMG, modelul care a fost esenţial şi s-a produs timp de 5 ani. Dar, în acele timpuri, AMG încă era un atelier relativ mic, iar motoarele asamblate manual deja după filosofia de un om şi un motor însemna că în 5 ani s-au produs doar circa 12 mii de exemplare. Însă din cele 12 mii, doar 1,723 exemplare au fost break-uri E 55 AMG! Iar noi vorbim tocmai despre un asemenea break de o raritate excepţională.
Maşina avea sub capotă motorul V8 cu numele de cod M113, aspirat natural, cu câte 3 valve per cilindru, două pentru admisie şi una pentru evacuare. Acesta avea o cilindree de 5,439 cm cubi şi livra 354 CP şi 530 Nm, fiind cuplat la o cutie automată cu 5 trepte. Un asemenea break AMG accelera de la 0 la 100 km/h în numai 5.9 secunde, o cifră fenomenală pentru anul 1998, iar asta îl făcea un break de vis. Viteza maximă era de 250 km/h, însă era electronic limitată, pentru că maşina avea potenţial de mult mai mult.
Încă pe atunci suspensia spate era hidropneumatică la versiunile AMG, pentru a asigura o ţinută exemplare în orice condiţii de încărcare sau număr de pasageri. Puntea faţă avea o suspensie cu dublu braţ, aşa că maşina asta, chiar dacă avea un design catalogat drept clasic la acea vreme, mergea ca o rachetă ultraperformantă.
Ei bine, şi exemplarul despre care vorbim azi e unul din Portugalia, chiar din primul an de producţie, 1998. A fost cumpărat nou în Portugalia şi e exploatat până azi în aceeaşi ţară, beneficiind de avantajele climei calde şi având caroseria într-o condiţie excelentă.
Are pielea uşor erodată în habitaclu, aşa cum se întâmpla la generaţia W210 şi pretinde a avea 143,000 km parcurşi, care ar fi documentaţi printr-un istoric complet de deservire tehnică doar la service-uri oficiale Mercedes-Benz.
Şi, judecând după preţul exorbitant cerut pe acest exemplar, proprietarul portughez al acestuia e convins că a expus la vânzare o bijuterie rară, într-o condiţie fantastică. Maşina costă 23,900 euro, cu tot cu parcursul relativ mare şi pielea roasă la interior.
Dar, dacă judecăm dincolo de aceste amprente fireşti ale vârstei de 24 de ani a maşinii, exemplarul ăsta e cu o adevărat o raritate absolută, fiind doar unul din cele 1,723 exemplare de felul său produse în lume. Iar la cât de savuroase îi sunt performanţele, parcă şi preţul cerut pare mai justificat. Până la urmă, la cât de rare sunt asemenea bijuterii, e suficient să pice tronc la inimă unui singur pasionat, care va considera că locul ei e în garajul său, de unde s-o scoată din când în când pentru a o savura.
0
3,180
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!