(VIDEO) Cât de dificilă poate fi curăţarea unui VW Golf de 15 ani, pe care proprietara sa nu obişnuieşte să-l spele

10 Mai 2022, 15:47
Redacţia PiataAuto.md
În unele ţări, unde plouă frecvent, iar străzile sunt construite în aşa fel, încât pământul nu ajunge pe ele, o ploaie nu înseamnă automat murdărirea maşinii, ci dimpotrivă, clătirea ei uşoară. Astfel, maşina rămâne într-o stare cu aspect exterior acceptabil pentru o perioadă mult mai lungă de tip şi de obicei doar starea interiorului e cea care-i împinge pe proprietari să mai viziteze o spălătorie. Însă există şi proprietari care tot amână o vizită la spălătorie, ani la rând. Ca şi proprietara din Marea Britanie a VW-ului Golf de mai jos.
Maşina a ajuns într-un final către doi maeştri în ale curăţării şi detailing-ului, pe care i-au filmat cei de la Top Gear. După cum spun aceştia, maşina îi aparţine unei proprietare, care are doi copii, şi care îşi iubeşte maşina, doar că în vâltoarea activităţilor zilnice la care-şi duce copiii, a neglijat starea maşinii. Ea spune că a spălat maşina cam 5 luni în urmă. Protagoniştii meseriaşi cred că e vorba de ani de zile, de fapt. Aşa că acest Golf de 15 ani vechime a ajuns să arate cam posomorât de tot.
Marea provocare a celor doi protagonişti meseriaşi din video este dacă aceştia vor reuşi să-i redea maşinii aspectul lucios de altă dată. Au reuşit, într-un mod chiar impresionant. Nu s-au atins însă de partea mecanică a maşinii, iar judecând după starea acestui Golf, se prea poate că şi intervalele de schimb al uleiului au fost neglijate, nemaivorbind de verificări pe suspensie sau alte lucrări mai profunde. Dar, cel puţin pe partea estetică, acest VW Golf a ajuns să arate bine.
0
3,419
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!