(VIDEO) Lecţie dată unui BMW pe un traseu din Moldova, după ignorarea unei benzi semaforizate pe un pod în reparaţie

1 Mai 2022, 08:02
Redacţia PiataAuto.md
Atunci când se repară trasele înguste, de doar două benzi, adeseori traficul trebuie redus la o singură bandă, dacă pe acostament nu poate fi formată a doua bandă, iar dacă se repară un pod, aşa cum e în cazul situaţiei de mai jos, atunci singura soluţie e folosirea unei singure benzi semaforizate, care alternează traficul. Şi în acest caz, e esenţială respectarea culorii acelui semafor de către cei care trec în zonă, iar ignorarea semaforului duce la situaţia surprinsă aseară şi publicată de un şofer din Moldova.
Aceste semafoare sunt programate de obicei să funcţioneze şi ambele în regim de culoare roşie o perioadă de timp necesară parcurgerii întregului segment, cu o rezervă, şi abia după expirarea acelui timp, se include verde de partea cealaltă. Asta se face tocmai ca şi ultimul automobil trecut pe verde să aibă timp suficient să ajungă de partea cealaltă, apoi trafic să fie liber înainte de a se merge în direcţie inversă.
Însă, în situaţia surprinsă ieri pe traseul M5, în apropierea localităţii Budeşti, un BMW pare să fi ignorat semaforul roşu de partea sa şi să fi mizat pe faptul că va trece. Şoferul care a filmat a pornit la verde pe partea sa şi spune că n-a vrut să cedeze pentru că era convins că şoferul de cealaltă parte a ignorat semaforul cu tupeu. Aşa că, odată ce maşinile s-au pomenit faţă în faţă pe singura bandă a podului aflau în reparaţie, BMW-ul a trebuit să dea în marşarier toată lungimea podului.
Acum, în situaţia asta pot fi discutate multe aspecte, dacă a fost corectă acţiunea sa nu, dacă BMW-ul cu numere de Germania a ignorat intenţionat semaforul sau o fi devenit confuz de semnalizările drumurilor noastre, dar autorul filmării e convins că a livrat o lecţie drept exemplu şi pentru alţii care ar vrea să ignore semaforizarea în asemenea situaţii. Vezi totul în video-ul de mai jos.

Sursa video: Facebook / Lista AutoHam Moldova / Ghena Trofimov
1
79,866
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!