Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Un şofer de Audi din Chişinău primeşte o pedeapsă imediată de la un pieton, căruia nu i-a cedat trecerea

10 Mai 2022 - 10:16
Redacţia PiataAuto.md
Uneori şoferii observă intenţia pietonilor de a traversa în ultima clipă şi se mai întâmplă să eşueze în cedarea corectă a treceri. Alteori, însă, unii şoferi aproape că se strecoară printre pietonii aflaţi deja pe trecere, în mişcare, ignorându-i şi trecând prin faţa lor. Exact asta s-a întâmplat şi ieri, într-o situaţie neobişnuită surprinsă în Chişinău, pe şoseaua Hânceşti.
Pe trecerea de pietoni se aflau deja oameni care traversau, dar un şofer de Audi i-a ignorat şi chiar l-a ocolit pe unul din ei pe stânga, trecând prin faţa acestuia. Pietonul, într-un gest reacţionar, a lovit maşina cu piciorul. Abia după sunetul loviturii, şoferul de Audi a apăsat frâna, într-un moment de ezitare, probabil gândindu-se dacă să oprească sau nu, iar ulterior pare să-şi fi continuat drumul. Gestul pietonului, însă, e discutabil, inclusiv şi din cauza faptului că acesta s-ar fi putut răni în urma contactului cu un vehicul în mişcare.
Vezi în video-ul de mai jos întreaga situaţie, surprinsă de o cameră de bord a unui alt automobil ce mergea mai în spate.

Sursa video: Facebook / AutomobilistMD Club Auto / Nicu Sîrbu
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter