Vânzările de maşini noi în Rusia au scăzut cu aproape 80% în aprilie, nici măcar Lada nu e ocolită de criză

12 Mai 2022, 10:07
Redacţia PiataAuto.md
În contextul războiului din Ucraina, a sancţiunilor internaţionale şi a plecării masive a producătorilor auto de pe piaţa Rusiei, statisticile oficiale de vânzări de automobile noi în Rusia, publicate recent pentru luna aprilie 2022, indică asupra acutizării unei crize fără precedent pe piaţa auto din Rusia, atât din cauza lipsei producţiei fabricilor şi lipsei posibilităţii de import a majorităţii modelelor, cât şi din cauza incertitudinii economice, care afectează dorinţa de cumpărare. Mai exact, în luna aprilie 2022 s-a înregistrat o scădere de 78.5% faţă de o lună deja slabă în aprilie 2021.
Astfel, dacă în aprilie 2021 în Rusia se vindeau 151,964 automobile, atunci în aprilie 2022 s-au vândut doar 32,706 maşini, în scădere cu 119,258 unităţi. Au scăzut absolut toate mărcile, cu excepţia unei, chinezeşti, numită Exeed, care e un subbrand Chery, dar cifrele sunt insignifiante, marca dublându-şi vânzările până la 403 unităţi.
Mărcile occidentale au scăderi de circa 90% - Volkwagen are -91%, Skoda are -89%. Până şi Kia, marcă ce nu a anunţat deocamdată ieşirea oficială din Rusia înregistrează -76%, iar Hyundai are -73% faţă de aprilie 2021. Cifre similare sunt înregistrate şi de Toyota, iar unul din cele mai vândute modele, de exemplu — Toyota RAV4 — s-a vândut în aprilie în numai 273 exemplare, faţă de aproape 3,000 în aprilie anul trecut.

Nici măcar marca rusească Lada nu e ocolită de criză. Aceasta are o scădere drastică, de 78%, faţă de perioada similară a anului trecut, decât aproape egală cu scăderea pieţei. Doar 8,506 automobile Lada s-au vândut în întreaga Rusie în întreaga lună.
E curios faptul că în luna aprilie, fabricile AvtoVAZ n-au lucrat aproape deloc, angajaţii fiind trimişi în concediul anual până la 24 aprilie. Ulterior, când au revenit la muncă, angajaţii au constatat că nu pot produce nici măcar modelul clasic Niva Legend, din cauza că Bosch refuză să le furnizeze semiconductoare. Aşa că după două zile de funcţionare lentă a liniei de asamblare, fabricile au intrat din nou în stagnare, despre care s-a anunţat că va dura minim până la 13 mai. Rămaşi fără participarea Renault, AvtoVAZ planifică să producă versiuni simplificate până la absolut a sedanurilor lor vechi, fără ABS, fără ESC, fără airbag-uri şi cu zero ecologie.
1
710
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!