Volvo Trucks inaugurează în Belgia prima sa fabrică de baterii şi spune că în 8 ani jumătate din camioanele vândute vor fi electrice

17 Mai 2022, 11:27
Ilie Toma
Volvo Trucks are deja mai multe modele de camioane electrice, vândute atât în Europa, cât şi în America de Nord, iar modelele sale acoperă atât segmentele camioanelor pentru livrări de mici distanţe, cât şi camioanele cele mai mari, cu cap tractor şi remorcă. Iar întrucât expansiunea modelelor electrice Volvo e atât de intensă în ultimul timp, era nevoie şi de o fabrică proprie de baterii, pe care Volvo Trucks a inaugurat-o acum în Belgia.
Noua fabrică e localizată în Ghent, însă la etapa iniţială ea nu va acoperi întreg ciclul de producţie, ci doar etapele finale de asamblare a seturilor de baterii pe baza modulelor, pe care le va primi de la Samsung. Conceptul camioanelor mari electrice Volvo presupune existenţa unor pachete modulare de baterii a câte 90 kWh, iar astfel camioanele pot fi dotate, spre exemplu, cu 3, 4, sau 6 asemenea module, ajungând până la o capacitate totală de 540 kWh. Şi toate aceste module sunt asamblate astfel, încât schimbul lor la o etapă avansată să poată fi realizat uşor, iar reciclarea în viitor a bateriilor să poată fi realizată mai eficient. Apropo, noua fabrică de baterii Volvo din Belgia e alimentată 100% cu energie regenerabilă.
Noua fabrică va furniza baterii mai ales pentru camioanele electrice mari din gama Volvo, vândute peste tot în lume. Către sfârşitul acestui an, marca suedeză va avea la nivel global 6 modele de camioanele electrice, iar Volvo estimează că deja peste 8 ani, către anul 2030, jumătate din camioanele vândute la nivel global de către ei vor fi pur electrice!
Aşadar, cei de la Volvo estimează o schimbare radicală şi rapidă a industriei de camioane în direcţia electromobilităţii, or, să se ajungă în doar 8 ani la situaţia în care jumătate din camioanele unei mărci la nivel global sunt pur electrice înseamnă să asistăm o adevărată revoluţie tehnologică în domeniul camioanelor.
0
1,105
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!