Aceasta e o motocicletă BMW R18 Magnifica, lucrată manual până a ajuns o operă de artă

9 Iunie 2022, 16:02
Redacţia PiataAuto.md
BMW stăruie tot mai mult pe ideea că modelul R18 e una din principalele motociclete la care ar trebui să te gândeşti drept bază, atunci când vrei un custom. Mai mult timp în urmă trei maeştri din Canada au fost provocaţi să creeze versiuni modificate ale lui R18, iar acum şi în Europa a fost creată o motocicletă cu eforturi germano-italiene, lucrată manual până a ajuns o operă de artă.
Şi când spunem că s-a lucrat manual, până şi ideea de design a fost pusă pe hârtie cu creionul, fără un proiect digital de design sau un render. La ea a lucrat maestrul Andrea Radaelli de la Radikal Chopper, la comanda entuziastului de motociclete Raffaello Polchi de la Officine Riunite Milanesi.
Lucrările s-au făcut prin prelucrarea manuală a metalului şi transformarea lor în componentele necesare. S-a folosit şi lemn, ca un tribut pentru motocicletele clasice, ale căror alură nu mai poată fi egalată în zilele noastre, după cum spune creatorul acestei versiuni, dar el a încercat să se apropie cât a putut de acea alură.
Mai mult ca atât, datorită modificărilor, motocicleta a fost uşurată cu aproape 100 kg. Dacă cea de fabrică adună 345 kg, atunci versiunea R18 Magnifica are doar 260 kg.
Motocicleta a fost făcută într-un singur exemplar, fireşte, dar cei de la BMW arată prin ea cât de departe se poate merge cu modificarea unei asemenea motociclete, atunci când ea ajunge în mâinile unui maestru.
0
2,476
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!