Acesta e un camion electric Scania, care operează pe cea mai nordică insulă locuită a planetei, alături de urşi polari

15 Iunie 2022, 15:23
Redacţia PiataAuto.md
Producătorii scandinavi de camioane Volvo şi Scania sunt printre cei mai avansaţi în acest moment în extinderea propulsiei electrice în gama lor. Volvo a fost ceva mai rapid în acest sens, dar în ultimele luni şi Scania îl ajunge cu paşi rapizi, chiar acum câteva zile fiind lansat şi un camion electric de distanţe lungi, 45R. Pe lângă asta, însă, Scania a lansat anterior modelul 25P, care e de asemenea unul pur electric, doar că are o autonomie mai mică, fiind destinat curselor de distanţe mai scurte. Şi pentru a demonstra că propulsia electrică a camioanelor Scania nu are frică nici măcar de temperaturi polare, Scania a pus în operare un camion electric pe cea mai nordică insulă locuită a planetei, Svalbard.
Despre Svalbard noi relatasem într-un alt articol de acum câteva luni, referindu-ne atât la amplasarea geografică de la latitudinea de 78 grade, la populaţia de doar câteva mii de oameni, dar şi la cea de urşi, mult mai numeroasă, Svalbard fiind locul unde ai şanse foarte mari să dai faţă în faţă cu ei chiar şi în zone populate. Am vorbit şi de infrastructura de doar câţiva zeci de kilometri pe care o are insula, dar şi de clima arctică, cu o noapte polară de aproape jumătate de an, urmată de o zi polară doar un pic mai lungă. Ei bine, se pare că toate acestea fac din Svalbard locul perfect de testare şi demonstraţie a propulsiei unui camion electric Scania.
Camionul roşu pe care-l vedem în imagini, de model 25P, e din clasa de 19 tone şi a intrat în flota serviciului poştal norvegian. Misiunea lui va fi să distribuie coletele recepţionate pe calea aerului şi a apei către adresele din orăşelul Longyearbyen, cel mai populat de pe insulă.

Înainte de a fi cumpărat de Poşta Norvegiană, camionul a fost testat o lună în condiţii climei de iarnă şi primăvară devreme. Testul a trecut cu succes, iar astfel serviciul poştal a şi luat decizia de a-l cumpăra şi, cel mai probabil, vor mai urma achiziţii similare, or, la începutul acestui an, de exemplu, 37% din vehiculele folosită de Poşta Norvegiană erau propulsate din surse regenerabile.
Pentru toţi ceilalţi, faptul că un camion electric ajunge deja să poată opera complet funcţional pe cea mai nordică insulă a planetei şi totodată pe una din cele mai rar populate insule, înseamnă că acesta ar putea opera la fel de bine oriunde. Totuşi, e nevoie şi de o mică precizare. Dacă despre clima severă din Svalbard nu ne putem îndoi, atunci reţeaua de drumuri de doar câteva zeci de kilometri îi vine ca un as în mânecă acestui camion electric, fără a-i solicita autonomia maximă prea mult.
0
1,363
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!