Agricultorii din Moldova încep a folosi drone pentru unele lucrări, iar ingineria acestora le face practice în utilizare, mai ales în condiţiile preţurilor la carburanţi

11 Iunie 2022, 09:11
Redacţia PiataAuto.md
Uneori scriem despre tehnologii inovaţionale, dezvoltate sau aplicate în alte ţări ale lumii. Dar azi vom vorbi despre agricultorii din Moldova, care s-au dovedit a fi mai deschişi spre inovaţie şi mai capabili să se adapteze decât am fi crezut mulţi dintre noi. După un an bun de roadă pe care l-au avut în 2021, anul 2022 a venit cu provocări majore, pe de o parte preţurile la produsele lor crescând, dar pe de altă parte preţurile la carburanţi şi fertilizatori au crescut într-un ritm şi mai mare. Ei bine, de curând am descoperit că tot mai mulţi fermieri, mai ales dintre cei care prelucrează suprafeţe mai mari, au început să adopte dronele agricole pentru o parte de lucrări, în locul tractoarelor clasice! Da, doar în ultimele zile de când am urmărit acest subiect, am tot aflat că agricultori din Cimişlia şi Floreşti au adoptat asemenea drone. Ce pot face ele, în condiţiile Moldovei?
Foto: Dronă agricolă, folosită pe câmpurile din Moldova

Despre dronele agricole, în esenţă, se vorbeşte de mai mulţi ani şi o perioadă se discuta despre tipul de propulsie mai raţional pentru ele — electrică sau cu mici motoare pe benzină. Propulsia electrică e mai eficientă, dar întrucât dronele agricole trebuie să fie mai puternice pentru a transporta zeci de kilograme în aer, acestea consumă mai multă energie şi bateriile trebuie să fie mai mari. Dar şi aşa, un zbor durează câteva zeci de minute maxim, după care ar fi nevoie de reîncărcare, iar asta înseamnă timp. Între timp, însă lucrurile au evoluat, iar dronele pe care le-am observat că au început a fi folosite în Moldova sunt de origine chineză, venind de la o companie necunoscută pentru cei mai mulţi dintre noi, numită XAG, dar care spune că se specializează în tehnologii de robotică şi inteligenţă artificială pentru a eficientiza agricultura.
Foto: Lucrări de stropire efectuate cu tractor specializat

Cândva, demult, anumite lucrări de stropire se făceau cu avioane mici, inclusiv în Moldova. Mai frecvent se fac cu tractoare cu braţe mari. Ei bine, o dronă poate stropi plantele de pe câmpuri sau poate chiar arunca material granulat, cum ar fi unele seminţe sau fertilizatori. Nu e vorba de semănatul clasic, care trebuie introdus în pământ, ci de lucruri care pot fi degajate la suprafaţă, din aer. Stropirile pot fi făcute şi cu tractoare, fireşte, dar când preţul la motorină e de peste 30 lei litrul, folosirea dronelor poate fi mult mai eficientă. Aşadar, am vrut să vedem ce inginerie are modelul pe care-l observăm la agricultorii din Moldova, şi cum funcţionează acesta.
E un model numit XAG V40. Drona e una cu două rotoare mari, nu cu patru, aceste rotoare fiind electrice. Deci, propulsia propriu-zisă a dronei e una electrică, iar la bord există o baterie. Fiecare electromotor are 3 KW putere, deci 6 KW împreună, ceea ce echivalează cu 8,15 CP. Bateria e una de 5,5 kWh, fiind de tip litiu-ion polimer, un tip de baterie care e mai uşoară în raport cu cele obişnuite.
Ei bine, o asemenea dronă poate lua într-un zbor 16 litri de soluţie pentru pulverizare sau o greutate comparabilă drept material de împrăştiere. Greutatea maximă totală a dronei la decolare e de 43,6 kg în regim de pulverizare şi 47 kg în regim de împrăştiere. Drona are sistem de cartografiere GPS a terenului pe care trebuie să muncească exact ca la tractoarele şi combinele moderne, iar schema cu liniile pe care va zbura e afişat pe telefonul celui care o gestionează, printr-o aplicaţie. Respectiv, drona îşi împarte singură terenul în fâşii logice şi începe a opera pe el, stropind soluţia necesară. Are sistem de ocolire a obstacolelor, deci e complet autonomă cât lucrează, până i se epuizează soluţia de pulverizare sau bateria i se epuizează şi revine la punctul iniţial. Iar aici e partea cea mai interesantă.
Foto: Acţiunea dronei pe un câmp din Moldova, afişată pe aplicaţia de telefon

Drona nu trebuie să aştepte zeci de minute sau ore pentru încărcarea bateriilor, iar pentru că totul are loc în câmp încărcarea poate fi problematică. Sigur, proprietarii ar putea cumpăra zeci de baterii, pe care să le încarce la sediu, dar asta ar însemna prea mulţi bani. Dronele cumpărate de fermierii din Moldova au un soi de module mobile de încărcare, care operează cu benzină. Deci, efectiv, sunt un soi de mici generatoare care încarcă bateriile cât drona zboară cu alte baterii deja încărcate. Şi încărcarea are loc cu bateria pusă într-un lichid, pentru a se asigura răcirea ei. Puterea de încărcare nu e foarte mare, de 3,4 kW, ceea ce ar însemna mai mult de o oră pentru încărcarea unei baterii, dar pentru un kWh de energie pusă în baterii se folosesc 0,6 litri de benzină. Şi judecând că un plin de baterie, de 5,5 kWh, poate asigura prelucrarea unei suprafeţe notabile de teren agricol, asta ar însemna că efectiv pentru acea suprafaţă e necesară consumarea a 3,3 litri de benzină pentru a o transforma în electricitate. Comparativ cu consumul unui tractor pentru a prelucra aceeaşi suprafaţă, matematica iese rapid în favoarea dronelor, mai ales în condiţiile când motorina costă 30,91 lei litrul, cât costă azi.
Fireşte, sunt şi alte calcule şi costuri de luat în considerare, dar agricultorii din Moldova cu siguranţă ştiu să facă aceste calcule mai bine. Ce ne-a fascinat pe noi e să descoperim cât de deschişi sunt aceşti agricultori din ţara noastră faţă de tehnologii noi şi cât de deschişi sunt spre adaptare. Cândva, în maratoane anterioare de-ale noaste, am avut ocazia să mergem prin ţară şi să cunoaştem munca acestor oameni din prima sursă, comunicând cu ei, şi încă de pe atunci spuneam că-n agricultura ţării noastre muncesc deja oameni inovativi, căliţi de provocările vremii, care au înţeles că tehnologiile le pot salva. Şi acum, adoptarea de către ei a dronelor, în cele mai diverse regiuni ale ţării, confirmă încă o dată acest lucru.
Foto: Drone livrate unor agricultori în Cimişlia. Jos e vizibilă şi staţia de încărcare, cu 3 baterii în baralel.
1
1,831
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!