Cândva era un banal VW Transporter T3, acum e o maşină de colecţie la preţuri exorbitante

Câţi dintre noi îşi mai amintesc de VW Transporter T3? Prin părţile noastre, era văzut ca un microbuz sau dubiţă din cele mai accesibile şi practice pe care puteai să le găseşti pe piaţă, pe care puteai să-l cumperi cu câteva mii de euro la mâna a doua şi cu care îţi făceai toate treburile şi acasă şi la muncă, mai ales dacă munca presupunea deplasări şi transportări de obiecte. Azi, însă, exemplare de VW Transporter T3, care au supravieţuit în stare bună se vând de la 20-25 mii euro în sus, iar unele din ele, cu dotări de camping mai ales, pot fi văzute la vânzare şi cu 40-60 mii euro! Pentru un VW Transporter!

Maşina asta, deci, s-ar transformat pe neobservate într-un model de colecţie, căutat azi cu ardoare de pasionaţi. Există şi câteva explicaţii, de ce e atât de adorată azi.

În primul rând, a fost ultimul VW Transporter care mai avea motorul amplasat pe spate, cu tracţiune spate. Au fost şi versiuni cu tracţiune integrală Synchro, construite la Graz, în Austria, acolo unde se asamblează şi G-Class, dar marea parte a versiunilor au avut tracţiune pe o singură punte, cea spate. Datorită poziţionării spate a motorului, distribuţia între axe era aproape ideală, iar asta făcea maşina foarte echilibrată în comportamentul său.

La început, motoarele au fost răcite cu aer şi erau de tip boxer, cu 4 cilindri, câte doi de fiecare parte, după exemplul lui Beetle şi al Transporter-ului din generaţia precedentă. Totuşi, ulterior s-a trecut la răcire cu lichid, iar pe partea frontală a apărut o grilă adiţională, care permitea accesul aerului spre radiator. Motorul de 1,9 litri a fost cel care a adus răcirea cu apă, însă era tot un boxer. Cei de la VW se gândeau să treacă la motoare în linie, de pe Golf, dar adaptarea lor a fost considerată prea scumpă, aşa că s-a recurs la adaptarea motoarelor boxer la răcire cu apă.

Motoarele n-au fost puternice şi trebuiau întreţinute cu grijă, ele fiind punctul cel mai vulnerabil al maşinii. Dar erau şi relativ uşor de reparat. Iar în rest, maşina era superb de simplă şi bine gândit. Până şi testele de siguranţă arătaseră că e construită genial de bine. Suedezii făcuseră tocmai în 1994 un crash test al unui VW T3 cu un Volvo 700, cu impact frontal la jumătate din aria maşinilor. Rezultatul a fost surprinzător, mai ales pentru suedezi, întrucât a indicat că şoferul din VW ar fi supravieţuit cu rănit minime, în timp ce viaţa celui din Volvo era în mare pericol.

Şi apoi, maşina asta, cu sunetul motorului boxer venit din spate, a devenit şi o legendă prin felul special în care se conducea. O preferau tinerii pentru aventuri, o preferau şi cei mai maturi pentru munca practică de zi cu zi. Iar azi o preferă colecţionarii, pentru stilul său şi pentru construcţia sa specială. Aşa că preţurile şi-au luat un avânt enorm!

Maşina despre care vorbim azi a fost cumpărată nouă în 1990, deci are 32 de ani şi nu e tocmai cea mai veche. Are şi un parcurs relativ mare, neclar din cifrele de pe odometru, întrucât nu ştim câte ture a făcut şi nici nu e tocmai documentată minuţios. Dar e într-o stare bună a caroseriei şi a motorului boxer de 1,9 litri de care dispune.

Nu e restaurată, pur şi simplu a fost bine păstrată. Nu e, deci, în condiţie de muzeu, idealistă, pe care s-o pui din prima zi în garaj ca vehicul de colecţie. Ba mai mult ca atât, i-a fost instalat şi un sistem de gaz GPL pe ea! Deci, tot ceea ce nu ţi-ai dori vreodată pe o maşină de colecţie, şi totuşi, acest VW Transporter are preţ la care, dacă mai pui vreo 16-18 mii de euro, îţi poţi cumpăra şi un Ferrari de colecţie. Se cer 28.000 euro pe el în Italia, iar ăsta e unul din cele mai mici preţuri pentru asemenea T3-uri bine păstrate.

Aşadar, cine mai are unul prin garaj şi nici nu sesiza în ce comoară s-a transformat acest model, acum are toate motivele să-l privească atent, să vadă ce i-ar putea face să-i îmbunătăţească starea şi să-l ştie că are o maşină cotată în zilele noastre la preţuri între 20 şi 60 mii euro!