Fără permis de conducere şi fără cască, amendat anterior de poliţie, un motociclist şi pasagera sa au decedat astă noapte la Rezina

28 Iunie 2022, 11:31
Redacţia PiataAuto.md
Un accident deosebit de grav a avut loc astă noapte în satul Țahnăuţi din raionul Rezina. Doi tineri, în vârstă de 22, şi respectiv, 26 de ani, aflaţi pe o motocicletă Alplha, au decedat, după ce motocicleta pe care se aflau şi-a pierdut aderenţa pe drumul de prundiş, a lovit iniţial o bordură, după care a fost proiectată într-un pilon şi un gard din beton.
Foto: Motocicleta accidentată. Sursa: Poliţia Republicii Moldova

Nici unul dintre cei doi tineri nu avea elementara cască de protecţie, informează poliţia. Mai mult ca atât, motociclistul de 22 de ani nu avea permis de conducere, iar poliţia mai informează că recent, în luna mai, acelaşi motociclist a fost amendat de poliţie pentru condusul motocicletei fără permis, iar motocicleta i-a fost reţinută la parcarea specială.

După ce şi-a plătit amenda şi şi-a luat motocicleta, însă, acesta a continuat să o conducă, inclusiv fără cască, după cum se vede din acest accident tragic. Şi, din păcate, acum două vieţi sunt pierdute.
0
7,905
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!