Ingineria neştiută a maşinii propulsate cu energie nucleară, creată cândva de Ford pentru secolul XXI

Dacă aruncăm o privire în istoria cărţilor, filmelor şi previziunilor science-fiction făcute în a doua jumătate a secolului XX pentru secolul XXI, vom observa că în anul 2022 se presupunea că vom fi descoperit soluţia surselor de energie aproape inepuizabile, că aproape vom zbura cu maşinile sau ne vom teleporta, iar viaţa noastră trebuia să fie înconjurată de roboţi. Realitatea e un pic altfel, fireşte. Dar de curând Ford a publicat o listă imensă de documente din arhiva sa, multe din ele nemaivăzute vreodată în public, de unde am aflat detalii despre o maşină cu propulsie nucleară, creată de Ford încă în anul 1962, ca viziune de viitor pentru secolul XXI. E vorba de prototipul Ford Seattle-ite XXI.

În primul rând, maşina avea un design demn de filmele science-fiction, cu forme inspirate din cele ale rachetelor şi guri de evacuare pentru turbinelele motoarelor. Maşina practic nu avea montanţi, ci o adevărată capsulă de sticlă, cu vizor la 360 grade, ranforsată doar de câteva elemente discrete. Sticla era de diferită densitate, gândită să asigure difuzia luminii şi să ajute la condiţionarea aerului la interior.

Cel mai interesant e că acest Ford avea 6 roţi, 4 dintre care erau poziţionate în faţă, în două axe. Ambele punţi faţă erau motrice şi viratoare, iar inginerii Ford spuneau că astfel şi performanţele la frânare ar fi mult mai bune.

Dar maşina nu avea volan, ci un soi de post de comandă cu două manivele, ce puteau fi acţionate cu forţa degetelor. Manevrarea atât de relaxantă era favorizată de un computer super sofisticat de bord, care ar fi trebuit să dirijeze aproape toate comenzile maşinii, ducând-o din punctul A în punctul B aproape autonom. Desigur, computerul exista doar ca viziune pe atunci, nu ca un modul funcţional.

Cea mai fascinantă parte, însă, vine de la sistemul de propulsie al acestei maşini. Maşina avea întreaga parte frontală decuplabilă, până în zona unde începea habitaclul. Deci, ambele roţi, cu suspensia şi sistemul de propulsie de decupla, luând cu el aripile şi toată partea frontală a maşinii. Asta făcea posibil ca maşina să poată utiliza oricare din cele două tipuri de propulsie concepute pentru ea, alternându-le la dorinţă.

Foto: Schema decuplării părţii frontale a maşinii

Un sistem presupunea existenţa pilelor de combustibil, o tehnologie de tipul celei folosite astăzi când vorbim de propulsie pe bază de hidrogen, în care electricitatea e generată prin reacţii chimice. Deci, acest Ford prezicea folosirea acestei tehnologii în secolul XXI încă acum 60 de ani, în anul 1962! Şi pe atunci se estima că datorită cuplului mare al electromotoarelor, 60 CP ar fi suficienţi pentru eficienţă optimă.

Dar cea mai fascinantă parte vine de la al doilea sistem de propulsie posibil, cel nuclear. Practic, inginerii Ford au conceput un mini reactor nuclear, care ar folosi combustibil dintr-o capsulă şi ar genera electricitate pentru propulsia electromotorului. Şi pentru că energia nucleară e atât de comprimată, cei de la Ford au schiţat 400 CP pentru un asemenea Seattle-ite XXI nuclear! Într-o asemenea ipostază maşina trebuia să fie o adevărată rachetă continentală, care înghiţea autostrăzile.

Dar, totul a fost conceput ca viziune, inginerii menţionând că până la începutul secolului XXI cu siguranţă va fi rezolvată problema materialelor uşoare şi rezistente, capabile să prevină orice risc de radiaţie, fără a pune sub capotă capsule imense şi grele. Deci, conceptul avea întreaga schemă funcţionată desenată, chiar şi elementele amplasate la locurile potrivite, cu toată ingineria făcută, cu excepţia faptului că grosimea pereţilor capsulelor era una mică, presupunându-se că-n viitor vor exista materiale care vor permite producţia de serie a unei asemenea maşini.

Un vis frumos ingineresc, deci, care proiecta o viziune mult mai frumoasă a avansului tehnologic pe care trebuia să-l atingem, ca omenire, până azi!