Istoria neştiută a lui Matra-Simca Bagheera, maşina cu 3 locuri la bord şi cu motor median, dar modest, din Franţa de cândva

Francezii sunt cu siguranţă campioni în crearea maşinilor bizare, ieşite departe din standardele de design, unde şi inginerii experimentau cu combinaţii aparent imposibile. Şi foarte des din aceste experimente ieşeau maşini fascinante într-un mod şi chinuitoare în altul, care sclipeau ca nişte genii şi se stingeau la fel de repede, fiind date uitări ide istorie. Matra-Simca Bagheera e cu siguranţă unul din cele mai curioase automobile care se încadrează perfect în definiţia de mai sus.

Automobilele Matra apăruseră dintr-un conglomerat industrial francez, prin achiziţia celor de la Rene Bonnet, în 1963. A urmat apariţia unui model pe nume Djet, un automobil pe care la acea vreme Matra i l-a dăruit şi lui Yurii Gagarin la revenirea din spaţiu, iar apoi a urmat şi lansarea sportcar-ului Matra 530, despre care scriam mai demult. Era un model cu motor median, motorul fiind preluat de la Ford şi având arhitectură V4. Dar vânzările n-au fost prea mari, în cei aproape 7 ani vânzându-se doar 9.609 exemplare. Aşadar, pentru succesorul lui 503, Matra şi-a dorit să sporească miza.

Insuccesul lui 530 fusese cauzat şi de lipsa unei reţele de dealeri, aşa că Matra căuta un partener pentru viitorul model, pe care l-a găsit în Simca, un alt producător defunct azi, despre care puţini îşi mai amintesc, dar care pe atunci aparţinea grupului Chrysler în Europa. Simca avea o reţea bună de dealeri. În 1969, cele două companii au semnat un acord de colaborare, care ţinea atât de motorsport, cât şi de dezvoltarea unui succesor pentru Matra 530, compania franceză primind acces la componente Simca şi, în esenţă, la platforma tehnică a modelului Simca 1100, cu tracţiune faţă şi motor amplasat pe faţă.

Foto: Simca 1100

Ceea ce a urmat poate fi un curs demn de predat la universităţile de inginerie despre cum se pot luat componentele de bază de la un asemenea automobil şi crea un sportcar cu motor amplasat media şi tracţiune faţă. Astfel, acelaşi motor şi-a găsit loc pe centru, suspensia era aproape identică, cutia de viteze era aceeaşi, doar că roţile motrice erau deja cele din spate. Era noua Matra-Simca Bagheera, un model ce purta numele ambelor mărci ce colaboraseră, iar numele propriu îl preluase de la personajul din Cartea Junglei, de Rudyard Kipling.

La partea de design, cei de la Matra au fost mai îndrăzneţi şi au desenat un supercar, practic, ce amintea de modelele italiene ale celor de la Maserati sau chiar Lamborghini. Amplasarea mediană a motorului permitea crearea unei părţi frontale de înălţime mai redusă, dar şi dădea libertatea formelor rectangulare doar de dragul esteticului.

Cei de la Matra nu şi-au dorit, însă, să păstreze formula de 2+2 locuri, de pe modelul 530, considerând că locurile din spate erau inutile. În acelaşi timp, doar două locuri la bord păreau puţine. Aşa că le-a venit ideea să conceapă un supercar cu trei locuri în faţă, toate într-un rând. Asta e necesitat asigurarea unei podele plate, pentru ca cei trei să poată sta confortabil.

Motorul maşinii, însă, era total din altă poveste, faţă de pretenţiile de supercar. Avea doar 1.294 cm cubi, preluat de pe aceeaşi Simca 1100. Cei de la Matra i-au mai adăugat doi cai-putere, dar oricum, puterea totală era de 84 CP. Chiar dacă cântărea mai puţin de o tonă, un motor atât de mic, cu doar 2 valve per cilindru, fără vreun compresor sau turbină, urca greu în turaţii şi-i imprima maşinii performanţe frustrante pentru un model cu forme de supercar.

Matra pretindea că maşina poate accelera în circa 11,5 secunde până la prima sută, dar măsurările presei de atunci scoteau circa 12,3 secunde, de fapt. Iar viteza maximă nu ajungea nici măcar la 165 km/h.

Totuşi, Matra-Simca Bagheera a fost pregătită de producţie anume în această formă. Au fost produse 11 prototipuri, care au fost testate în diverse condiţii de climă, inclusiv în Laponia. Iar dezvăluirea noului model pentru presă a avut loc în aprilie 1973, pe malul lacului Annecy. Presa trebuia să reuşească să publice impresiile în revistele sale până în luna iunie, când Matra-Simca Bagheera avea programată participarea la cursa de 24 de ore de la Le Mans! Către data cursei, cei de la Matra organizaseră să aibă 500 de exemplare livrare în showroom-uri, toate galbene.

Fireşte, la cursa de 24 ore n-a participat o Bagheera cu motor de 1,3 litri, ci un bolid Matra-Simca, cu un motor V12. Şi datorită problemelor tehnice ale celor de la Ferrari şi Porsche, Matra a învins cursa de la Le Mans din 1973! Iar acest succes s-a pliat perfect pe lansarea lui Bagheera. După ce-ai privit cursa sâmbătă şi duminică, luni puteai merge într-un showroom Simca să-ţi cumperi una, galbenă, care te aştepta acolo!

Planul a funcţionat perfect, astfel că în decurs de un an, Matra-Simca Bagheera s-a vândut în peste 10 mii de exemplare, un rezultat fenomenal pentru un asemenea model de nişă.

În 1976, cei de la Matra şi Simca s-au încumetat să monteze şi un motor mai puternic, de 1.442 cm cubi, dar creşterea de putere n-a fost substanţială. Doar 90 CP livra noul motor, deci o creştere de 6 CP. În schimb modelul cu motor mai mare se numea Bagheera S. În schimb maşina pretindea o viteză maximă de peste 180 km/h deja.

Ambele motorizări s-au produs în paralel câţiva ani, până când s-a renunţat la propulsorul de 1,3 litri, în 1979. În 1978, însă, Simca a fost desfiinţată de către Chrysler, iar asta însemna că nici Matra-Simca Bagheera nu mai putea exista mult timp. Peugeot preluase Simca de la Chrysler, însă o înlocuise cu marca Talbot, iar astfel Bagheera a început a purta numele Matra-Talbot.

Modelul s-a mai produs până în aprilie 1980, când ultimul exemplar a ieşit de pe poarta uzinei. Era exemplarul cu numărul 47.802, o cifră nesperat de mare pentru un asemenea supercar submotorizat. Totuşi, faptul că era accesibil şi special a atras mai mulţi pasionaţi decât am fi crezut, aşa că maşina a fost o sclipire genială până la urmă. Şi asta chiar dacă în Germania, spre exemplu, ADAC o catalogase drept cea mai problematică şi stricăcioasă maşină a timpului său. Totul făcea parte din alura ei specială. Şi, până la urmă, în acele timpuri şi Maserati era stricăcios. Iar Matra era supercar-ul la care puteau visa şi cei mai tineri şi mai modeşti. Şi tocmai asta l-a făcut mai îndrăgit la acea vreme.