Maroc are primul tren din Africa, capabil să atingă 320 km/h, Al Boraq

Continentul african e de obicei considerat unul încă destul de rarefiat la nivel de infrastructură modernă. Dar pe alocuri apar exemple, care ar putea da de gândit inclusiv ţărilor europene, mai ales cele din est. Maroc, de exemplu, are deja în operare complet funcţională primul tren din Africa, capabil să atingă 320 km/h!

Trenul poartă numele de Al Boraq şi operează pe o cale ferată în mare parte nou construită, între oraşul nordic Tangier şi cel vestic, poziţionat totodată mai la sud, Casablanca. Traseul total măsoară 323 km, şi a fost lansat în noiembrie 2018, crescându-şi treptat vitezele operaţionale şi popularitatea.

Maroc are o suprafaţă mare şi dispersată la număr de populaţie, accentuată şi de faptul că o mare parte din relieful din sud estul ţării e tangenţial cu deşertul Sahara. Anterior, soluţia primară de transport pasageri erau avioanele, ţara creând mici aeroporturi aproape în toate oraşele medii, iar avioane regionale circulau între ele, cu un grad înalt de confort, de obicei la bilete relativ subvenţionate. Dar, fireşte, avioanele, pentru asemenea călătorii scurte pentru scara lor, sunt ineficiente aşa că în 2003 statul marocan a delegat operatorul naţional de căi ferate să studieze posibilitatea unei conectări prin cale ferată performantă a oraşelor sale. Către anul 2006 planul de lungă durată era gata şi el prevedea atât ruta despre care vorbim azi, cât şi prelungirea ei către oraşe mai sudice, precum Marrakech şi Agadir.

Maroc avea căi ferate ce conectau aceste oraşe, însă erau vechi şi adeseori prea sinuoase pentru a putea susţine trenuri de mare viteză pe ele. Noua cale ferată urma să poată susţină viteze de până la 350 km/h pentru trenurile de pasageri şi de 160 km/h pentru trenurile cu mărfuri, contribuind totodată la dezvoltarea industriei în ţară, conectând mai bine fabricile cu acces la porturi şi la oraşele. Spre exemplu, Dacia are două fabrici în Maroc, în Casablanca şi în Tangier, deci exact la cele două capete ale liniei de cale ferată curentă.

Foto: Automobile Dacia, transportate pe cale ferată în Maroc

Calea ferată construită a fost electrificată, Marocul fiind în prezent şi un lider mondial la producţia de energie regenerabilă, pe bază solară. Mai mult ca atât, statul Maroc a gândit pe atunci departe în viitor, visând la un moment când linia de cale ferată va putea fi unită cu cea europeană prin Gibraltar, aşa că a asigurat acelaşi ecartament, aceleaşi standarde de semnalizare şi de circulaţie feroviară ca şi cele din UE.

Trenurile au fost construite de compania franceză Alstom, aceeaşi care produce renumitele trenuri TGV din Franţa. Maroc a comandat 12 garnituri pentru noua sa cale ferată. Un tren are 200 metri lungime şi e propulsat de câte două locomotive cu câte 4 electromotoare fiecare, un electromotor având 1.160 kW. Deci, 9.280 kW în total, echivalentul a 12.609 CP. Trenurile au fost adaptate să poată face faţă furtunilor de nisip, frecvente în zonele de deşert din Maroc.

Pe traseul noii căi ferate a fost nevoie şi de construcţia a câteva viaducturi. În prezent, segmentul Kenitra şi Casablanca, lung de 137 km, e cel pe care trenurile ating viteze de peste 300 km/h, în timp ce pe celelalte segmente merg ceva mai moderat. Oricum, o călătorie completă între Casablanca şi Tangier, pe o distanţă de 323 km, durează 2 ore şi 10 minute, cu toate staţionările incluse. Trenurile operează în prezent cu o precizie admirabilă, oferind un nivel de predictibilitate şi confort similar celor mai dezvoltate ţări europene la capitolul infrastructurii feroviare.

Foto: Condiţii de călătorie la clasa I în Al Buraq

Proiectul ăsta, practic, a demonstrat că până şi o ţară nu tocmai evoluată la capitolul feroviar poate, printr-un singur proiect major, face un salt enorm, care să beneficieze atât publicul larg, cât şi industria ţării. Şi, apropo, deja în 2019 poiectul era unul autosustenabil, încasările din activitatea lui operaţională acoperind costurile.