Mercedes a lansat noua generaţie GLC, SUV-ul cu o inginerie foarte atent dozată, pentru o reţetă potrivită

1 Iunie 2022, 20:01
Ilie Toma
După ce în ultima vreme Mercedes a mai oscilat între modele fascinante şi dintre cele mai puţin inspirate, când vine vorba de o nouă generaţie a SUV-ului GLC, germanii pur şi simplu nu putea greşi. La cât de importante sunt vânzările lui GLC pentru marcă, ingineria acestui model se simte a fi foarte atent dozată, exact acolo unde trebuia, exact în intensitatea care trebuia, condimentată potrivit şi cu un design plăcut ochiului, astfel încât la final să se obţină un model cu parametri tehnici interesanţi, un model care să se conducă plăcut şi care să fie dorit de la prima vedere.
Şi când vorbim de inginerie dozată atent, vorbim mai ales în comparaţie cu C-Class-ul actual, W206, or, GLC şi C-Class împart tradiţional aceleaşi platforme, aşa cum a fost şi la GLC-ul de generaţie precedentă. Doar că la noul GLC sunt făcute mai multe modificări şi diferenţieri, menite să ţină cont de centrul de greutate mai înalt, de greutatea mai mare şi de şansele mai mari ca această maşină să meargă pe drumuri rele sau offroad mai avansat.
Astfel, suspensia faţă are o construcţie diferită faţă de C-Class W206, adoptând o arhitectură cu patru braţe în loc de două şi renunţând în totalitate la aluminiu, în favoarea oţelului dur. C-Class face uz de braţe cu aluminiu, iar GLC, fiind un SUV, s-a decis şi trecerea la oţel, dar şi trecerea la arhitectură de 4 braţe, pentru a asigura o precizie de condus superbă, chiar şi pe un model mai înalt.
Ca şi până acum, suspensia standard va fi cu arcuri de oţel şi amortizoare adaptive. Cea opţională va fi pneumatică, mai sofisticată decât la generaţie precedentă. În funcţie de ipostaza aleasă — Avantgarde, Offroad sau alta, garda la sol implicită poate varia cu 2 cm.
La nivel de design, proporţiile au rămas în mare parte aceleaşi, un pic mai ondulată fiind partea spate, în zona superioară. Blocurile optice spate amintesc niţel şi de fratele mai mare GLE.
În faţă, blocurile optice sunt acum conectate vizual cu calandrul, iar factura acestuia din urmă poate varia în funcţie de versiune. Farurile LED pot avea şi tehnologie DIGITAL LIGHT. Per total, modelul a fost individualizat ceva mai mult, fără a fi doar o versiune la scară mai mică sau mai mare a altuia, aşa că va avea o identitate proaspătă mai mult timp.
La interior lucrurile sunt foarte familiare de la noul C-Class, fiind preluat în mod predictibil acelaşi design. Display-ul mare central e similar, la fel ca şi cel din zona volanului, cu rol de cadrane de bord.
Bancheta spate pare să ofere ceva mai mult spaţiu decât generaţia precedentă GLC, iar profilarea pare să fie axată mai mult spre confort. Cel mai probabil şi la noua generaţie tapiţeria va fi cusută pentru o mare parte din exemplare la fabrica din Ungheni, despre care am realizat un reportaj special, iar la noua generaţie cei de la Mercedes accentuează mai mult faptul că au asigurat o izolare fonică excepţional de bună. Din nou, exact ce trebuia.
Ca şi C-Class W206, despre care spuneam într-un test drive comparativ că a crescut cu câteva sute de kilograme în greutate, noul GLC a devenit simţitor mai greu, ajungând să cântărească 1,925 kg la gol în cea mai simplă motorizare a sa şi 2,355 kg la gol şi chiar 2,415 kg în motorizările plug-in hibride. Acestea din urmă au masa totală admisibilă, adică inclusiv oamenii şi bagajele de la bord, de până la 2.89 tone! Deci aproape 2.9 tone masă totală pentru un SUV relativ compact!
Şi aşa ajungem şi la ingineria motoarelor. Acestea sunt fie mild-hybrid, fie plug-in hybrid. Cele mild hibride combină fie un motor pe benzină, fie unul diesel, cu un electromotor integrat între motor şi cutie, oferind o asistenţă în unele momente de acceleraţie, după un principiu aplicat deja de câţiva ani buni în gama Mercedes. Motorizarea incipientă e GLC 200 4MATIC, care face uz de un motor de 2.0 litri turbo, de 204 CP şi 320 Nm. Motorizarea GLC 300 4MATIC are parte de acelaşi motor, dar ajustat la o putere mai mare, de 258 CP, şi 400 Nm. Chiar şi motorizarea incipientă va prinde prima sută în 7.8 secunde şi va atinge 221 km/h.
Amatorii de propulsoare diesel vor pute opta pentru un GLC 220d 4MATIC, cu un motor de 2.0 litri, de 197 CP şi 440 Nm.
Şi, în fine, există tocmai 3 versiuni plug-in hibride — două pe benzină şi una diesel. Toate pot merge peste 100 km în regim pur electric, şi pot să-şi încarce bateria cu până la 60 kW putere la prize fast-charge, o opţiune care lipseşte de obicei la modele plug-in hibride. De asemenea, toate versiunile pot merge în regim pur electric cu o viteză de până la 140 km/h.
Versiunea GLC 300e face uz de acelaşi motor pe benzină de 204 CP de mai sus, combinat cu un electromotor de 136 CP, puterea sumată fiind de 313 CP. Versiunea GLC 400e are acelaşi electromotor, dar propulsorul pe benzină dezvoltă 252 CP, puterea însumată fiind de 381 CP. Şi, în fine, există şi un plug-in hybrid diesel, GLC 300de, care combină propulsorul de 197 CP cu electromotorul de 136 CP, cu o putere cumulată de 335 CP.
Toate motoare sunt cuplate la cutia automată cu 9 trepte şi, la fel ca şi la C-Class W206, noua generaţie GLC nu va face uz decât de motoare cu 4 cilindri în linie, ajutate de electromotoare. Deci, adio V8, adio motoare de 6 cilindri, chiar şi pe versiunile AMG.
0
3,114
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!