Porsche explică de ce a creat SUV-ul Cayenne acum 20 de ani şi destăinuie istoria neştiută a unei colaborări eşuate cu Mercedes

În zilele noastre, Porsche Cayenne e văzut ca un model absolut încadrat în gama Porsche când vorbim de maşini noi, iar cei care îşi amintesc performanţele companiei din ultimele două decenii ştiu că SUV-ul Cayenne a fost cel care a salvat compania şi a făcut-o capabilă de a produce sportcar-uri minunate în tot acest răstimp. Dar acum 20 de ani, când se lansa prima generaţie a Cayenne, aceasta era întâmpinată cu mult scepticism şi dezamăgire de fani şi de pasionaţii auto. Aceştia spuneau că Porsche şi-ar fi trădat identitatea, că marca germană nu va mai fi niciodată la fel, că şi-a semnat sentinţa spre pierzanie. Şi Porsche a simţit nevoie până şi azi, la 20 de ani distanţă să explice de ce a creat SUV-ul Cayenne.

Totul a pornit de la crizele permanente prin care trecea Porsche către anii 90. Porsche producea pe atunci sportcar-ul 911 şi recent creatul Boxster cu motor amplasat median. Situaţia era atât de instabilă, încât Porsche era ajutat de alţi producători germani, care îi respectau notorietatea, să reziste. Mercedes i-a încredinţat ingineria lui W124 500E, Audi l-a contractat să dezvolte modelul RS2, iar Opel le-a oferit celor de la Porsche contractul pentru designul şi proiectarea de bază a primei generaţii Opel Zafira. Iar dacă Porsche ajunge să facă designul unui minivan Opel, e semn clar că problemele sunt mari şi trebuie rezolvate.

Unul din membrii consiliului de directori al Porsche de atunci, Hans Riedel, a comandat un studiu de piaţă, care a arătat că, dacă Porsche va continua să producă doar două familii de modele, ambele sport, şansele de a stabiliza compania sunt mici. Maşinile sport supreme sunt admirate, dar au o limită în cota de piaţă pe care pot s-o ocupe. Era cât se poate de clară necesitatea unui al treilea Porsche.

Cei de la Porsche au analizat care ar putea fi segmentul în care să-şi facă apariţia şi au avut 5 variante care se discutau. Prima era un van, idee care a fost respinsă ferm de reprezentanţii din SUA, cea mai mare piaţă Porsche de pe atunci. Din opţiunile rămase, cea mai atractivă a fost nominalizată cea a unui SUV, un segment care era tot mai atractiv pe multe pieţe ale lumii. Iar pentru că Porsche avea o colaborare frumoasă cu Mercedes pentru conceperea şi fabricarea lui W124 în motorizare V8 la fabrica sa din Zuffenhausen, cei de la Porsche s-au gândit că ar putea crea viitorul SUV împreună cu Mercedes.

Aceştia ştiau că Mercedes pregăteşte viitorul M-Class. Cei de la Porsche au şi conturat o viziune proprie a cum trebuia să arate totul: viitorul SUV Porsche Cayenne trebuia să fie bazat pe Mercedes-Benz M-Class ca platformă, dar să aibă un design propriu, în stil Porsche, care să-l distingă pe SUV-ul celor de la Mercedes. Mai mult ca atât, motoarele urmau să fie exclusiv de concepţie Porsche, iar suspensia urma să fie modificată pentru un comportament cu caracter mai sportiv, care să reflecte stilul Porsche.

Către anul 1996 un acord preliminar de intenţie fusese atins între Porsche şi Mercedes, dar când au început a fi discutate detaliile mai avansate, Mercedes n-a mai fost atât de fericit ca modelul lor nou să primească efectiv o versiune perfecţionată, mai puternică şi mai plăcută în condus, cu altă emblemă pe capotă, care ar fi eclipsat ML-ul propriu. Totul ar fi putut avea o posibilă rezolvare, dar Mercedes ceruse şi nişte condiţii financiare ce aduseseră discuţiile în impas. Iar astfel către finalul anului 1996, intenţia de colaborare dintre Mercedes şi Porsche a eşuat.

Cei de la Porsche aveau nevoie de un alt partener şi l-au găsit în Wolfsburg. Pe atunci, Porsche şi VW nu erau încă parte a aceluiaşi grup. Totuşi, preşedintele consiliului de directori al VW era Ferdinand Piech, nepotul fondatorului companiei Porsche, Ferdinand Porsche. Aşa că decizia favorabilă a fost luată şi pur emoţional, pentru a întări astfel ambele companii.

În iunie 1997 decizia de a dezvolta împreună Touareg şi Cayenne era semnată, iar platforma primise numele de cod Colorado. Peste un an colaborarea a fost anunţată public, rămânea secret doar numele viitorului model. Inginerii Porsche urmau să asigure cea mai mare parte a dezvoltării, iar producţia urma să fie asigurată de VW. Pe modelele finale existau părţi comune de caroserie, precum portierele şi chiar o parte din interior. Dar Cayenne n-a folosit niciun motor de VW, la fel cum nici Touareg n-a folosit vreun motor de Porsche.

Iar procesul de dezvoltare a lui Cayenne a fost unul ce sună bizar azi. Toţi inginerii-cheie din proiect au predat maşinile de companie înapoi la Porsche, temporar. Compania a cumpărat câteva exemplare de BMW X5, Mercedes M-Class, Jeep Grand Cherokee şi Ford Explorer şi le-a înmânat prin rotaţie inginerilor, pentru ca aceştia să aibă punctele de referinţă, care trebuiau depăşite evident. Iniţial, inginerii s-au supărat că trebuie să renunţe la îndrăgitele 911, dar apoi uzanţa zilnică i-a făcut să atragă atenţia la lucruri mai practice pentru un SUV şi să le ia în considerare, aşa cum nu făcuseră vreodată pentru sportcar-urile proiectate anterior.

Şi, în fine, în anul 2002 a venit şi momentul când Porsche a putut să prezinte lumii SUV-ul Cayenne. La premiera din Paris se vorbea ca despre o premieră istorică, expresie care s-a dovedit a fi sută la sută adevărată pentru istoria companiei. Cifrele au arătat că bordul de directori a greşit într-o singură privinţă, în estimarea vânzărilor. Aceştia contau pe 25 mii de Cayenne vândute anual. În 8 ani ai primei generaţii, Porsche a vândut 276 mii de exemplare, deci circa 35 mii pe an, iar în prezent cifrele ating circa 80 mii exemplare anual. Şi Cayenne a salvat cu adevărat compania din punct de vedere financiar, fortificându-i o bază de dezvoltare nemaivăzută anterior şi aducând-o în punctul în care e astăzi.