Un pod peste râul Siret, proaspăt renovat, s-a prăbuşit în judeţul Neamţ, România

9 Iunie 2022, 19:47
Redacţia PiataAuto.md
Podul de la Luţca, judeţul Neamţ, proaspăt reabilitat, s-a prăbuşit azi, iar un camion şi o autoutilitară au fost prinse printre dărâmături. Un bărbat de 50 de ani, care se afla în camion, a fost rănit şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Podul de la Luţca este unul dintre cele mai lungi de pe râul Siret, având peste 200 metri lungime. Podul a fost reabilitat recent, fiind deschis circulaţiei acum jumătate de an, în noiembrie 2021. Atunci, la inaugurare, preşedintele consiliului judeţean Neamţ, Ion Arsene, spunea pompos: „Dragi nemţeni, vă garantez că zeci de ani, podul de la Luţca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanţii la trafic. Zilele trecute s-a făcut testul de rezistenţă pe pod şi avem garanţia că rezistă unei greutăţi de 340 de tone”.
Acum, odată prăbuşit azi, acelaşi Ion Arsene spune că, de fapt, recepţia podului nu a fost finalizată, deşi pe el se circulă de jumătate de an. Mai urmau a fi făcute teste şi probe, care să confirme rezultatele testului de greutate, a spus oficialul, iar între timp podul era încă în administrarea constructorului.
Sursa foto: aloiasi.ro, digi24.ro
0
1,826
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!