Un producător de trotinete din Elveţia lansează un nou automobil electric, Microlino, cu uşa în faţă, în stilul lui BMW Isetta de cândva

10 Iunie 2022, 12:01
Ilie Toma
Unii ar putea spune că designul şi uşa lui Microlino amintesc de un frigider şi ar avea dreptate. Dar în istorie a existat cândva BMW Isetta, un model cu motor cu ardere internă, care avea acelaşi principiu de design. Creaţia despre care vorbim azi, însă, e concepută în Elveţia şi intră în producţia de serie, vrând să repună ţara din Alpi pe harta producătorilor auto.
Elveţia a avut cândva industrie auto, cu fabrici ale unor companii americane şi germane, şi chiar tentative de producţie a unor mărcii proprii, printre cele mai exotice modele fiind ale mărcii Monteverdi. Şi acum, odată cu marea tranziţie spre electromobilitate, Elveţia a văzut din nou oportunitatea de a reintra în jocul lumii auto.
Astfel, Microlino e un electromobil mai mult urban, desenat pentru a fi un vehicul stilat, pe care să vrei să-l cumperi la fel de mult ca o geantă scumpă din vitrinele din Zurich. Microlino are 4 roţi şi o singură uşă, cea din faţă, cântărind în total doar 535 kg, ceea ce-l clasifică în segmentul cvadriciclurilor, deci din punct de vedere tehnic Microlino nu e o maşină.
Maşina poate avea câteva variante de baterii, care-i pot oferi o autonomie de până la 230 km, ceea ce ar fi suficient pentru exploatare urbană. Electromotorul are 12.5 kW putere, echivalentul a 17 CP, şi 90 Nm cuplu, iar maşinuţa poate atinge 90 km/h.
Bateriile sunt 3 la alegere, de fapt — una de 6 kWh, alta de 10,5, şi cea de-a treia de 14 kWh. Respectiv şi cifrele de autonomie promise de cele 3 baterii sunt de 95 km, 175 km şi, respectiv, 230 km. În funcţie de baterie variază şi greutatea maşinii — 497 kg, 515 kg şi 535 kg.
Maşina poate adăposti doi adulţi la bord şi are un volum de 230 litri în portbagaj. Paradoxal, dar pentru Microlino există deja 30 mii de rezervări. Preţul unui exemplar e de 14,990 franci elveţieni, inclusiv taxe, pentru versiunea cu cea mai mică baterie.
Microlino e o marcă de maşini electrice şi scutere creată în Elveţia de către un tată şi doi fii — Wim, Oliver şi Merlin Ouboter.
Familia celor trei este cea care a inventat faimoasa trotinetă Micro pentru copii, care a devenit excepţional de populară în ultimii ani datorită unui design reuşit, cu premii internaţionale, şi a unui concept patentat de virare prin aplecare. Aşadar, pentru cei trei elveţieni, startul producţiei unui prim automobil electric e o nouă etapă în creşterea companiei lor de familie pe piaţa internaţională.
Foto: Imagine cu trotineta produsă de aceeaşi companie. Sursa: site-ul oficial Micro
0
6,686
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!