(VIDEO) Acesta e un legendar Audi quattro, lăsat să stea nemişcat într-un garaj din Marea Britanie timp de 28 de ani

14 Iunie 2022, 16:41
Redacţia PiataAuto.md
Audi quattro a fost un model legendă, poate chiar cel mai legendar din istoria Audi. Azi exemplarele rămase în stare bună, din cele 11.452 exemplare produse, au printre cele mai mare preţuri din gama de modele clasice Audi, pentru că şi istoria şi ingineria acestui model sunt printre cele mai conotative — debut de tracţiune integrală, motor de 5 cilindri în linie, turbo, şi o istorie de performanţe în raliuri pentru versiunea din motorsport, de la care a fost inspirat modelul. Un exemplar al acestui model legendar, însă, a fost de curând scos la lumină în Marea Britanie, fiind lăsat să stea nemişcat într-un garaj vreme de 28 de ani.
Până şi proprietarii de maşini glorioase pot avea situaţii dificile în viaţă, care le fac imposibilă exploatarea de mai departe. Asta s-a întâmplat şi cu proprietarul acestui Audi, omul care a fost fratele celui care o demonstrează în video-ul de mai jos. Aşa a ajuna maşina să fie pusă în garaj în anul 1994 şi să nu mai fie scoasă de acolo până în prezent, în 2022.
S-a păstrat într-o stare decentă, dar timpul şi-a lăsat amprentele vizibile pe ea, inclusiv la coroziunea unor zone ale caroseriei şi ale părţii inferioare. Şi se pare că şi unele componente mecanice au fost afectate de rugină.
Totul poate fi reanimat, însă, cu munca potrivită. Cei doi protagonişti din video-ul de mai jos au scos maşina la lumina zilei, au inspectat-o şi au încercat să-i pornească şi motorul.
Dar în viaţa reală nu totul se întâmplă întotdeauna cu renaşteri ca prin minune şi acest Audi n-a vrut să pornească. E nevoie ce ceva mai multă muncă la el, aşa cum, de fapt, se întâmplă adeseori la maşini care au stat 3 decenii într-un garaj fără pregătiri sau mentenanţă specială.
Oricum, acest Audi rămâne o legendă, iar explorarea exemplarului de mai jos oferă o incursiune frumoasă în cunoaşterea acestui model glorios.
0
7,018
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!