(VIDEO) Cum sună şi cum se conduce un Lamborghini Gallardo cu motor V10 şi cutie manuală

6 Iunie 2022, 19:39
Redacţia PiataAuto.md
În zilele noastre e greu de imaginat că un supercar precum Lamborghini poate fi livrat într-o ipostază cu cutie manuală, dar cu nici zece ani în urmă asemenea maşini încă mai erau o realitate. De fapt, între 9 şi 19 ani în urmă, or, Lamborghini Gallardo s-a produs între anii 2003 şi 2013. Avea un motor V10 sub capotă, iar cutia automată avea şi un nume frumos, Graziano, venind cu un capac metalic, de direcţionare a treptelor în procesul de schimbare a levierului.
Acel capac, în tandem cu un levier metalic, producea la rândul lui sunete metalice la fiecare schimb de trepte, iar asta era parte din farmecul de a conduce un asemenea Lamborghini. Şi pentru că Gallarado era produs în epoca în care Lamborghini ajunsese sub aripa Audi, dar încă nu obţinuse libertatea de a-şi personaliza mai mult designul, în interior se simt o mulţime de elemente comune cu Audi, de la calculatorul de bord de pe cadrane până la elementele de pe consola centrală. Dar, fireşte, cel mai frumos e sunetului motorul V10, motor, care, apropo, s-a regăsit şi pe Audi R8 la acea vreme, dar şi pe Audi RS6.
Vezi mai jos cum sună un asemenea Lamborghini Gallardo cu motor V10 de 5.0 litri cu 500 CP, şi cutie manuală, când e galopat pe autostrăzile fără limită de viteză din Germania.
0
2,846
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!