(VIDEO) Întreceri între un BMW şi o Skoda, cu traversări la roşu, surprinse aseară în Chişinău

21 Iunie 2022, 08:31
Redacţia PiataAuto.md
Acum mai mult de doi ani, în luna mai 2020, un accident produs la intersecţie străzilor Ismail şi Ştefan cel Mare cutremurase publicul din Chişinău, prin intensitatea sa şi cele două victime nevinovate. Atunci se constatase că două maşini erau antrenate în întreceri de stradă, alergând una în urma celeilalte, iar la intersecţie una a decis să traverseze la roşu, în timp ce alta a oprit. O situaţie surprinsă ieri seară pe o stradă mai slab circulată din Chişinău, Vasile Lupu, a amintit însă, de exact aceeaşi manieră a întrecerilor absurde de stradă, cu traversări la roşu.
Un BMW gonea primul, din direcţia intersecţiei cu strada Eugen Coca spre cea cu strada Mihail Kogălniceanu. A fost urmat la scut timp de o Skoda Superb, care mergea pe mijlocul drumului, dând flash-uri în continuu şi trecând şi pe contrasens, peste linia dublă. BMW-ul a oprit într-un final la semaforul roşu. Însă Skoda l-a depăşit pe contrasens şi după o scurtă ezitare a traversat la roşu intersecţia. BMW-ul nu s-a lăsat mult aşteptat şi a traversat şi el din urmă, cursa continuând mai departe.
Din fericire, în situaţia surprinsă aseară nu s-a produs un accident, dar din direcţie opusă veneau automobile, care ar fi putut intenţiona să vireze regulamentar la stânga lor, spre Kogălniceanu, şi astfel s-ar fi intersectat cu cele două maşini. Şi apoi, o traversare premeditată la roşu, într-o asemenea manieră, poate oricând produce o tragedie, într-o altă zi, la o altă intersecţie. Vezi totul în video-ul de mai jos.

Sursa video: Facebook / grupul GBM.Online / Ivan Burlacu
0
3,491
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!