Ambuteiaj de maşini autonome în San Francisco, după ce toate au dat erori în acelaşi loc

7 Iulie 2022, 09:32
Redacţia PiataAuto.md
O situaţie bizară a fost raportată acum o săptămână în San Francisco, acolo unde un grup de maşini autonome ale serviciului de robotaxi Cruise au dat chix toate în acelaşi loc, una după alta şi s-au oprind, blocând aproape toate benzile drumului şi provocând ambuteiaje.
Serviciul de taximetre autonome Cruise aparţine celor de la General Motors şi a primit acum câteva luni o permisiune specială de la autorităţi de a opera în orele serii târzii şi nopţii, când traficul e minim, transportând călători ca orice alt serviciu de taxi, prin aplicaţie, doar că la volanul acestor maşini nu se află niciun taximetrist, ele fiind conduse autonom. În perioada de test, călătoriile erau gratuite pentru cei care acceptau să-şi încredinţeze viaţa acestor teste.

Acum trei luni un poliţist a oprit o asemenea maşină pentru că nu avea luminile incluse şi a fost uimit să descopere că nu era nimeni la volan, apoi maşina a plecat de lângă poliţist fără încuviinţarea acestuia şi a oprit de cealaltă parte a intersecţiei, într-un loc pe care maşina autonomă l-a identificat drept mai sigur. De aeastă dată, din informaţii preliminare, se pare că cel puţin doi utilizatori chemaseră serviciul exact în acelaşi timp şi acelaşi loc, iar astfel maşinile n-au putut împărţi comenzile între ele. Noi şi noi maşini răspundeau la aceleaşi solicitări, venind la aceeaşi adresă, până au ocupat trei benzi din patru în aşteptarea clienţilor inexistenţi pentru atât de multe maşini.
A fost nevoie de 6-7 angajaţi ai serviciului Cruise ca situaţia să fie deblocată. Aceştia au venit şi au montat triunghiuri de avertizare în locul ambuteiajului, până când IT-iştii au deblocat maşinile şi acestea au putut fi mutate manual.
1
9,842
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!