Caroseria slăbită a unui Opel s-a îndoit până spre parbriz după o lovitură a unui camion din spate în Chişinău

26 Iulie 2022, 08:49
Redacţia PiataAuto.md
Un accident produs ieri pe şoseaua Hânceşti din Chişinău a avut urmări neobişnuite pentru un Opel Astra, caroseria acestuia cedând într-un mod de neînţeles la prima vedere.
Un camion DAF, condus de un şofer de 61 de ani, a lovit la un semafor Opelul din spate, din cauză că acesta ar fi oprit neintuitiv la linia stop, iar camionul nu reuşise să frâneze. Lovitura din spate, însă, a făcut nu doar posteriorul Opelului să fie deformat, ci toată structura caroseriei, toţi cei 8 montanţi cedând şi îndoindu-se spre faţă. Din această cauză, acoperişul s-a îndoit până spre parbriz, ridicându-l pe acesta la un unghi mai vertical. Doar structura uşilor a mai menţinut maşina să nu se plieze cu totul, fapt care denotă că metalul din structura caroseriei era unul slăbit, probabil cu multe elemente de rugină.
În Opel se aflau 4 oameni şi toţi au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţă. Din păcate, dacă un accident relativ mai puţin grav, urmările acestui Opel au fost de o asemenea anvergură, în cazul unui accident frontal sau lateral cu forţă mai mare, cei de la bord ar fi putut suferi şi mai mult. Şi în acest caz nu e atât problema în model, cât în starea metalului caroseriei de pe acest exemplar.
0
3,503
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!