În Mongolia a fost lansată prima maşină electrică a acestei ţări, care are panouri solare pentru deşert şi peste 300 km autonomie

8 Iulie 2022, 14:53
Redacţia PiataAuto.md
Tendinţa globală de electromobilitate dă atât de multe şanse pentru producătorii noi, încât până şi Mongolia are deja o maşină electrică, prima din istoria sa. Mongolia, o ţară cu o populaţie mică şi foarte dispersată teritorial, nu avea nici un producător auto până acum doi ani, când a fost fondată o fabrică numită Bars Motors, care asamblează maşini folosind un substrat tehnic provenit din China. Aceeaşi fabrică a şi anunţat primul automobil electric al Mongoliei, numit Mozo Hero, care poate avea, pe deasupra, şi panouri solare opţionale, la fel cum se laudă Lightyear 0!
Maşina se bazează de asemenea pe o platformă chinezească adaptată şi are o abordare cât se poate de practică pentru Mongolia. Adoptă silueta un offroader, cu gardă la sol mare, de 185 mm, fiind totodată compactă şi relativ uşoară, ceea ce o scuteşte de necesitatea unei baterii foarte mari. De fapt, în funcţie de dotări, cu tot cu baterie, acest model electric din Mongolia cântăreşte între 1.020 kg şi 1.150 kg.
Iar asta a fost posibil şi datorită bateriei de doar 28,2 kWh, de care dispune maşina electrică. Surprinzător, însă cu o asemenea capacitate mică a bateriei, maşina promite tocmai 305 km de autonomie.
Bineînţeles, o asemenea autonomie înseamnă şi un consum de sub 10 kWh/100 km, de circa 9 kWh/100 km, de fapt, similar cu acel concept super eficient al celor de la Mercedes, numit EQXX, ce bate recorduri în ultimele luni! Şi se pare că cei din Mongolia nu sunt departe cu cifrele, sau cel puţin cu promisiunile.
Apropo, deşi e un offroader în siluetă, maşina electrică are un singur electromotor, doar pe puntea spate, care livrează 44 CP. Prin urmare, nici viteza maximă nu e foarte mare, ajungând la numai 102 km/h. Iar sub capotă e o ladă pentru depozitare, în spaţiul gol rămas.
Preţul maşinii nu e foarte clar anunţat, deocamdată, însă creatorii săi spun că au pus un accent maxim pe accesibilitate. Tocmai de asta, şi încărcarea se poate face ori la prize de 220 V, ori la cele de 380 V, fără fast chargere şi alte soluţii mai sofisticate.
Mult mai important, însă, e faptul că producătorul din Mongolia spune că a testat-o intens în ultimele luni prin relieful nemilos a ţării, pentru a se asigura de durabilitatea sa. Şi anume acolo, la testele în deşert, a şi apărut ideea de a avea panouri solare pe acoperiş, pe care mongolii le-au şi montat încă înainte de apariţia lui Lightyear 0. Aceştia nu dezvăluie deocamdată capacităţile acestor panouri, dar ele vor fi disponibile opţional, după ce vor putea fi omologate. La cât de multe zone de deşert şi stepe are Mongolia, probabil pe maşinuţa asta aceste panouri au sens mai mult ca niciodată, inclusiv pentru locuitorii din zone izolate, care ar putea-o folosi doar local, în jurul satului sau orăşelului lor.
0
10,434
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!