Istoria neştiută a lui Trabant 601 Kubel, ipostaza militară a renumitului model de cândva

18 Iulie 2022, 17:33
Redacţia PiataAuto.md
Trabant 601 a fost un model apropiat sufletului pentru multă lume din ţările fostului bloc estic. Dar designul său inofensiv, caroseria din duroplast şi motorul mic în 2 timpi şi 2 cilindri cu siguranţă nu te duc cu gândul că cineva ar fi putut crea şi o versiune militară a acelui model. Dar cineva, totuşi, a făcut-o, iar un asemenea Trabant militar, numit 601 Kubel a existat!
Necesitatea pentru acest vehicul a fost dictată de tristul eveniment al închiderii hotarului între Germania de est şi de vest, în 1961. Detaşamentele de grăniceri, puse să păzească noul hotar, aveau nevoie de maşini suficient de capabile prin teren denivelat şi neumblat, dar totodată acestea trebuiau să fie ieftine, întrucât era nevoie de multe maşini. Şi, fireşte, era preferabil să fi fost construite în interiorul Germaniei de est.
Inginerii germani şi-au amintit că mai înainte, cei de la Trabant au avut ideea e a construi un asemenea vehicul, bazat pe Trabant 600, pe care-l botezaseră Sachsenring P600, dar care fusese calificat de militari drept inferior cerinţelor reale militare. Totuşi, echipa de ingineri Trabant au primit sarcina să renască acea idee şi s-o perfecţioneze, deja pe baza lui Trabant 601. Munca la viitorul model a început în 1964.
Timp de doi ani, cei de la Trabant au reşit să facă toate adaptările şi să iasă cu produsul final gata, în 1966. Noului model militar îi spunea Trabant 601 Kubel, cu numele de cod P601A. Faţa maşinii era aproape identică la design cu Trabantul sedan sau break, însă posteriorul avea muchii mult mai ascuţite şi chiar rudimentare.
Într-un stil al Jeep-urilor militare, Trabantul militar a fost lipsit de uşi, construindu-se nişte praguri mai mari, pentru o protecţie minimă. Maşina avea o prelată în rol de acoperiş, care putea fi relativ uşor montată şi demontată.
Caroseria, însă, nu mai era construită din duroplast, ci din în mare parte din oţel. Testele arătaseră că-n condiţii militare, duroplastul era un materia nepotrivit, aşa că, începând de la montanţii din faţă până la capătul posteriorului, Trabantul militar avea caroseria construită din oţel. Aripile faţă şi capota, însă, rămăseseră din duroplast. Era mai ieftin să se folosească aceleaşi componente de pe Trabantul civil. Dar barele de protecţie fuseseră înlocuite cu nişte bare de oţel, subţiri, mai practice, în locul barelor normale.
Trabant 601 Kubel a primit o roată de rezervă montată în spate, ca la offroader-ele clasice militare. Habitaclul a rămas la fel ca şi la maşina civilă, cu aceeaşi planşă de bord, dar în zona habitaclului şi-a găsit lor şi un sistem Sirokko de preîncălzire a combustibilului.
Şi dacă tot partea frontală a rămas de la Trabantul civil, aflăm că şi motorul a rămas acelaşi, de 2 cilindri în 2 timpi, cu doar 594 cm cubi cilindree, dezvoltând iniţial 23 CP, iar ulterior 26 CP. Deci, un motor foarte slab pentru un vehicul militar, dar Trabant 601 Kubel rămăsese foarte uşor, iar asta a fost decisiv în felul în care maşina asta reuşea să înainteze. Or, un Trabant 601 Kubel cântărea doar 645 kg în masă proprie şi putea transporta o sarcină utilă de 375 kg, ajungând la o masă totală de 1.020 kg!
Ipostaza militară a rămas una cu tracţiune faţă, fără vreun sistem 4x4, dar garda la sol mai mare şi greutatea redusă erau suficiente şi Trabantul se descurca bine în offroad fără tracţiune integrală. Iar aceeaşi maşină putea atinge 100 km/h pe autostrăzi, când avea ocazia să iasă pe acolo.
Totuşi, în condiţii foarte dure de înaintare, motorul în 2 timpi, slab, şi tracţiunea faţă, cooptate cu garda la sol identică maşinii civile, nu-i permiteau acestui Trabant să lupte prea mult cu noroiul sau stâncile, aşa că maşina trebuia ajutată. În pofida acestui fapt, maşina a fost îndrăgită mai ales de grănicerii germani din est şi a ajuns apoi şi în divizii militare.
Trabant 601 Kubel era vopsit doar în culori militare, şi putea fi cumpărat pe atunci doar de armate şi divizii de stat, nicidecum de persoane private. În 1978, însă, a apărut şi o versiune civilă, numită 601 Tramp, creată în special pentru Grecia.
Surprinzător, dar Trabant 601 Kubel şi paralela sa civilă, Tramp, a fost produs până spre anul 1991, deci practic până la sfârşitul erei Trabant. Cifrele de producţie ale versiunii militare au rămas necunoscute cu exactitate, însă se ştie că versiunea civilă a fost produsă în numai 1.000 exemplare. Prin urmare, putem intui că şi ipostaza militară a fost produsă în maxim câteva mii de exemplare. Însă ambele constituie probabil cea mai neştiută formă a unui model atât de renumit, precum Trabant 601.
0
5,499
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!