Istoria neştiută a unui VW care a parcurs peste 7.700 km în timp de 24 de ore, doborând toate recordurile de viteză

22 Iulie 2022, 17:28
Redacţia PiataAuto.md
În zilele noastre, uneori de amintim cu nostalgie de demonstraţiile de fiabilitate pe care le făceau altă dată producătorii auto, când voiau să certifice pentru întreaga lume că o maşină creată de ei rezistă în cele mai inimaginabile condiţii. Volkswagen, însă, are o asemenea istorie neştiută mult mai recentă, din mileniul nostru. Mai exact, e vorba de un prototip desenat de Giugiaro, dar cu ingineri VW, care a reuşit să parcurge 7.740,576 km în timp de numai 24 de ore. Şi a făcut-o în februarie 2002.
Foto: VW-ul care a parcurs 7.740,576 km în 24 ore acum 20 de ani

Unii dintre noi au şi început a calcula, probabil, ce viteză medie trebuia să fie avut maşina pentru a realiza această performanţă. Ei bine, viteza medie a fost de 322,89 km/h! Deci, aproape 323 km/h, în mediu!
Prototipul care a reuşit să atingă această performanţă era un VW W12 Coupe, din seria conceptelor W12. Aceste prototipuri apăruseră în perioada când Ferdinand Piech dădea undă verde pentru proiecte inginereşti excepţionale la VW, primul din ele apărând în 1997, cu ideea de a testa un posibil motor W12. La început acel motor avea 5,6 litri, apoi a crescut la 6,0 litri, iar VW a mai lansat concepte tot mai perfecţionate din aceeaşi serie. Şi n-am greşi să spunem că acestui prototip de supercar VW îi datorează apariţia şi VW Phaeton de mai târziu, dar şi Bugatti Veyron, cu motorul său W16.
Maşina care a reuşit să atingă recordul a fost ultimul capitol din seria de concepte. A fost arătată public în 2001, iar VW anunţase că va încerca să bată cât mai multe recorduri posibile de viteză cu ea pe circuitul Nardo din Italia. Motorul avea 6,0 litri, era un W12 cu arhitectură superb de complexă, era aspirat natural şi dezvolta 600 CP.
Prototipul celor de la VW a alergat întâi într-un soi de ieşire de test pe Nardo în 2001, iar apoi s-a întors în februarie 2002 şi a marcat un număr impresionant de recorduri, alergând în continuu timp de 24 ore, oprind doar pentru realimentare şi schimb de piloţi. Chiar şi aşa, media de viteză pentru cele 24 de ore a fost de peste 200 mile la oră, situându-se la 322,89 km/h.
Pe lângă asta, galoparea timp de 24 de ore a mai înscris câteva alte recorduri, nu doar cel de viteză medie timp de 24 de ore. Spre exemplu, maşina a doborât şi recordul pentru viteza medie timp de 6 ore, circulând în mediu cu 325,574 km/h, iar recordul pentru 1 oră l-a doborât la 328,16 km/h în mediu. A bătut şi recorduri la 1.000 mile, la 100 km, la 1.000 km, în total fiind doborâte toate 12 capitole de recorduri de viteză medie la distanţe şi timp, care erau monitorizate istoric la acea perioadă. Tocmai de asta, acest VW a şi fost supranumit maşina care a doborât toate recordurile.
Foto: VW-ul care a doborât toate recordurile se mai păstrează şi azi în garajul producătorului german

Fireşte, parcurgerea a peste 7.740 km în timp de 24 de ore a putut fi realizată doar cu o funcţionare ireproşabilă a maşinii şi a motorului W12, fără cea mai mică defecţiune. Iar această zi istorică a celor de la VW a determinat mai departe admiraţia pentru ingineria mărcii din acea perioadă, a determinat apariţia lui Phaeton şi Touareg W12, derivarea acestui propulsorul în cel de pe Bugatti Veyron către anul 2005 şi a celui pe care-l ştim azi pe Bugatti Chiron, dar şi montarea aceluiaşi motor W12 şi pe modelele Bentley, unde acesta se mai află şi azi în producţie, la 20 de ani după acest record.
0
4,892
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!