Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Un şofer din Germania, care a trecut la roşu, a primit amendă dublă pentru că era cu un SUV

3 Iulie 2022 - 09:49
Redacţia PiataAuto.md
Un caz curios este raportat în Germania, unde o instanţă de judecată din Frankfurt a stabilit o amendă de 350 euro şi suspendarea permisului pentru o lună după ce un şofer a ignorat culoarea roşie a semafor. Curiozitatea e în faptul că amenda e dublă faţă de cea aplicată de obicei pentru asemenea încălcări.
În explicaţiile sale, curtea a menţionat că a luat în considerare faptul că şoferul mai comisese fapte similare în trecutul său, dar şi că riscul pentru siguranţa publică, generat de încălcarea curentă a acestuia era mai mare din cauza faptului că acesta conducea un SUV. Curtea a stabilit că, din cauza înălţimii mai mari, a formei rectangulare a capotei şi a greutăţii, vehiculul a prezentat un pericol mai mare pentru eventual pietoni sau alte automobile, decât dacă ar fi fost într-un sedan sau hatchback. Instanţa nu a făcut publică denumirea modelului, însă.
Poză simbol

Decizia curţii privind amenda dublă are toate şansele să stabilească un precedent şi să contrarieze totodată şoferii, or, din 2019 încoace şi în Germania cel mai popular segment printre maşinile noi sunt SUV-urile.
Poză simbol
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter