Accident cu două ATV-uri, care circulau în coloană, noaptea, pe traseul Leuşeni-Chişinău

11 August 2022, 09:43
Redacţia PiataAuto.md
Ieri seară, în jurul orei 21:00, o coloană de ATV-uri circula pe traseul Leuşeni-Chişinău, în direcţia capitalei. La un moment dat pe traseul cuprins între intersecţiile cu Căpriana şi Condriţa, două cvadricicluri s-au ciocnit, iar impactul a fost suficient de puternic încât să rănească oamenii care se aflau pe ele.
După cum ne-a confirmat inspectoratul de poliţie Străşeni, ATV-ul din spate era de marcă Blade şi era condus de un şofer de 21 de ani, iar cel din faţă, lovit, era de marcă CForce, fiind condus de un şofer de 32 de ani. Ambele vehicule aveau câte un pasager, pe lângă şoferii care le conduceau.
În urma impactului, au fost răniţi şoferul şi pasagera ATV-ului din spate, dar şi pasagera de pe ATV-ul din faţă. Toţi trei au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi tocmai la spitalul de urgenţă Chişinău, aflat la circa 40 km depărtare de locul accidentului.
0
3,778
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!